Îndelung-așteptații ochelari smart de realitate augmentată SPECS au fost lansați oficial de o companie care deține un serviciu de mesagerie. Compania Snap își propune cu acest dispozitiv cu două procesoare Snapdragon să meargă mult mai departe, noul device nefiind doar o nouă pereche de ochelari smart AR obișnuită.
Conform lui Evan Spiegel, CEO-ul Snap, acesti ochelari AR SPECS vor fi computerul purtabil elegant al viitorului.
SPECS au fost dezvăluiți la AWE USA 2026. Aceștia sunt descriși ca fiind un computer purtabil încorporat în niște ochelari smart AR see-through și sunt disponibili chiar acum pentru precomandă la un preț de 2195 de dolari, dar mai întai e nevoie de plătirea unui avans. Se așteaptă că dispozitivul va fi livrat în toamna acestui an în SUA, Regatul Unit și Franța.
Pentru SPECS, compania Snap oferă o lansare puternică în zona de modă și cultură. Campania foto a fost făcută de fotograful Steven Meisel și include persoane precum Kaia Gerber, Jimmy Butler, Hoyeon, Imogen Heap și Jack Harlow.
Dispozitivul vine cu un hardware impresionant într-un cadru cu o greutate surprinzător de redusă, în ciuda vibe-ului de dispozitiv purtabil de lux. Aceștia sunt ochelari smart AR complet autonomi, neavând nevoie să fie conectați la un smartphone, ceea ce diferențiază SPECS de competiție.
SPECS folosesc un cadru disponibil în două dimensiuni: 47 mm la 132 de grame și 52 mm la 136 de grame. De asemenea, dispozitivul dispune de ecranul liquid-crystal-on-silicon al Snap, un câmp de vizualizare de 51 de grade, 16 milioane de culori și lentile electrocromice care trec de la transparență completă la fumuriu în 10 secunde.
Ochelarii smart AR folosesc în interior două procesoare Snapdragon: unul pentru vedere computerizată și celălalt pentru rularea AR Lenses. Dar modelele exacte de cipuri nu au fost dezvăluite de Snap. Obiectele digitale ar trebui să rămână ancorate în lumea reală, datorită latenței motion-to-photon de 7 ms.
În utilizarea mixtă, autonomia ochelarilor smart AR cu două procesoare Snapdragon ai Snap e evaluată până la 4 ore, în vreme ce carcasa de încărcare duce autonomia totală până la 20 de ore.

