„The Housemaid” – un film clasic ce infatiseaza societatea din Coreea de Sud si moravurile sale la cativa ani de la incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Un pianist (Dl. Kim) obisnuieste sa cante la pian pentru niste femei care sclavagesc si robotesc intr-o fabrica, Dl. Kim fiind o persoana din patura de mijloc (dupa statutul lui social).
Acelasi actor interpreteaza rolul chirurgului in „The Devil’s Stairway”. O femeie, Seen-young (sau cam asa ceva) – care lucra la acea fabrica – pesemne ii scrie lui Kim un biletel amoros.
Dupa propagarea acestei vesti, Seen-young e concediata din respectiva fabrica. Mai tarziu, Kim afla ca biletelul nu e al acelei femei, ci al alteia (Cho) – angajata a aceleiasi fabrici.
Cho il intreaba pe Dl. Kim daca poate sa-i ofere lectii de pian in particular, lucru cu care pianistul e de acord. Lectiile de pian sunt predate la propria locuinta a pianistului.
Dl. Kim anunta ca are nevoie de o menajera, pentru ca nevasta-sa e foarte ocupata fiind croitoreasa. Cho ii recomanda pe cineva. Si daca initial Cho pare persoana care o sa-i distruga lui Kim familia, menajera e de fapt acea persoana.
Lectiile de pian erau un pretext pentru ca Cho sa-l intalneasca mai des pe Kim. Aceasta il santajeaza pe Kim ca, daca nu-i raspunde la avansuri, il va denunta autoritatilor prin prisma unor acuzatii false precum violul. Dar pana la urma Cho renunta la acest santaj.
Menajera e si mai si decat Cho. Il seduce pe Kim, mai tarziu Kim afla de la dansa ca e insarcinata si ca fatul e al lui. Asta pe fondul faptului ca Kim e casatorit si are si doi copii.
Din aceasta descriere, „The Housemaid” poate parea o telenovela intortocheato-imbarligata ieftina si de duzina, filmata intr-un dirijabil. Dar „The Housemaid” e in esenta un film dramatic. Trei oameni se sinucid in filmul asta, Dl. Kim fiind omul din centrul acestor incidente.
In filmul asta, majoritatea personajelor principale adulte pare ca sunt vinovate intr-un fel sau altul. Cho – pentru ca i-a recomandat lui Kim acea menajera; menajera – pentru ca l-a sedus pe Kim; Kim – pentru ca a acceptat intr-un final avansurile menajerei; nevasta lui Kim (la auzul taraseniei cu menajera insarcinata) – insa n-o sa povestesc toata intriga, i-as priva de vizionare pe cei interesati.
Actiunile celor patru sunt ca o reactie in lant, o actiune a unuia duce la alta actiune din partea altuia. Astea patru personaje sunt imorale si se angajeaza in acte lipsite de etica si norme si, totusi, doar doua dintre ele sunt sanctionate in film. Sau trei, dar cea de-a treia persoana nu la nivel fizic personal.
Nu mi-e clar care-i talcul in „The Housemaid”. Dintre cei patru imorali, doi se otravesc (pe ei insisi voluntar, nu de catre altii; important de precizat). Dar sfarsitul creeaza o impresie diferita, nu e chiar un film cu caracter moralizator.
Caci la final, Dl. Kim, cu ochii inspre camera si implicit catre public, justifica ca infidelitatile ar fi cumva ceva firesc si normal. In acceptiunea mea si a altora, daca un film nu are un talc sau nu e critic, atunci e nul.