fbpx
Opinie despre filmul sud-coreean The Handmaiden (2016)

Opinie despre filmul sud-coreean “The Handmaiden” (2016)

“The Handmaiden” e un film de drama, romance si de suspans lansat de Coreea de Sud in 2016. In timpul ocupatiei japoneze a Coreii, in anii ’30 mai exact (e invazie de filme coreene istorice cu actiunea in anii ’30), o tanara domnita japoneza de rang nobil pe nume Hideko angajeaza drept menajera pe o tanara coreeanca pe nume Soo-kee.

Hideko locuieste intr-un fel de palat din Coreea, in zona rurala, impreuna cu unchiul sau batran pe nume Kouzuki care se gandea sa se casatoreasca cu ea pentru a trece averea ei pe numele lui. Ceva fantastic.

Kouzuki e un colectionar de literatura erotica si un intelectual. Dar esenta lui distilata e cea de depravat. Hideko, tanara de rang nobil, e cineva care crede ca i se ingradeste libertatea ca intr-un palat de clestar.

CITESTE SI:  Indiciul care ne spune ca LG vrea smartphone pliabil

Soo-kee, slujnica, e o persoana care se ocupa cu furtisaguri si care a fost dusa sa lucreze pentru Hideko in calitate de menajera de un pungas coreean, un tralalache care se dadea drept conte japonez. Soo-kee e complice cu “contele japonez”.

Pungasul a infiltrat-o pe Soo-kee in acea cladire pentru a lucra ca menajera, cu scopul de a-i permite lui sa o seduca pe Hideko, sa-i preia averea, iar apoi sa o inchida la nebuni.

Pentru a putea intra in posesia averii lui Hideko, sarcina pungasului era sa o convinga pe aceasta femeie nobila sa se casatoreasca cu el, nu cu unchiu-sau.

CITESTE SI:  Jucatorii din Japonia cheltuie cei mai multi bani in Pokemon GO, dar Statele Unite este cea mai profitabila piata

Long story short: filmul asta e unul dintre cele mai lipsite de palpitanta filme sud-coreene pe care le-am urmarit vreodata. Si in egala masura bizar. E un film ciudat.

Urmarind trailerul, credeam ca va fi un film demential, dinamic, captivant, cu intorsaturi de situatie la orice pas. Dar nu. Si cred ca de vina e scenariul.

Suspansul aproape ca lipseste cu desavarsire, desi e promovat ca film de suspans. Cat despre categoria romance, nu sunt sigur daca scenele alea de o vulgaritate iesita din comun chiar pot fi considerate romantice.

Sigur, e strict parerea mea. Dupa parerea altora, “The Handmaiden” e o adevarata bijuterie cinematografica. Asta se reflecta si in punctajele acestui film de pe site-urile de profil.

CITESTE SI:  Smartphone-ul LG Velvet e oficial. Pret si specificatii

Insa e exagerat de grobian si lipsit de consistenta pentru preferintele mele. E cel mai vulgar film coreean pe care l-am vizionat vreodata. Poate fi considerat respingator de vulgar. Pe langa asta, aproape ca nu se intampla nimic interesant, cu exceptia unei intorsaturi surprinzatoare de situatie in a doua jumatate a filmului.

Exista cu certitudine un public pentru “The Handmaiden” si poate fi catalogat capodopera cinematografica in functie de cum se raporteaza unii la film.

Dar standardele mele cinematografice exigente si preferintele nu-mi permit sa recomand filmul “The Handmaiden” chiar oricui. Unii efectiv nu sunt croiti psihic pentru un film tulburator ca asta.