Atlantics – o coproductie franceza, senegaleza si belgiana, un film cu spatiul locativ plasat in Senegal, o tara de prin Africa, distributia fiind in totalitate senegaleza. Asta e primul film african urmarit vreodata complet, pentru mine personal.
Un film ciudat dar original. E povestea de amor aproape ghebos dintre o femeie pe nume Ada (promisa de familia ei unui individ avut pe nume Issa si de care Ada nu e interesata) si un salariat pe nume Omar, un om cinstit si decent.
Filmul incepe cu o revolta a lui Omar si colegilor lui, la locatia in care ei construiau niste cladiri. Seful acestora nu le platise leafa de luni de zile, motiv pentru care angajatii s-au razvratit.
Omar e intr-o relatie secreta cu Ada, secreta pentru ca fusese la acel moment stabilit ca Ada sa devina partenera de viata a lui Issa, un om de afaceri senegalez care e proprietarul unei locuinte ultimul-racnet in Senegal, dar care locuieste acolo doar trei luni pe an, restul in Italia.
Omar, considerand ca in Senegal nu exista oportunitati pentru el, pleaca cu colegii de breasla si de munca in Spania, pe cale maritima, posibil si ilegal. Fara stirea Adei care e informata mai tarziu de alti oameni, disparand orice legatura de comunicare dintre cei doi.
In lipsa lui Omar, Ada e nevoita sa respecte decizia familiei si sa-si puna pirostriile cu Issa, dar nadajduind ca Omar se va intoarce in Senegal curand.
Se intampla apoi un lucru teribil cu Omar si colegii sai in drum spre Spania, patul nuptial al lui Ada si Issa e incendiat si se incepe o ancheta a politiei pentru a gasi faptasul piroman.
Se suspecteaza pentru incendiere doi oameni (n-o sa-i divulg) a caror implicare in acest incident e improbabila. In filmul Atlantics, exista si componenta paranormalului: constiinta unor oameni (n-o sa-i divulg nici p-astia, pentru cei interesati sa vizioneze Atlantics) posedeaza corpurile altor persoane.
Atlantics – un film despre identitati care pun stapanire pe alti oameni. Un film in care cei doi protagonisti (Ada si Omar) se intalnesc pana la urma, in pofida sortii, dar nu cum ar crede unii, ci intr-un mod total surprinzator.

