Viitorul este foarte aproape conform Dr. Garth Webb, un optometrist din Columbia Britanica. Acesta sustine ca a inventat un ochi bionic care ii poate oferi purtatorului abilitati de vedere imbunatatite. Implantul cu ochiul bionic il va face pe purtator sa vada de trei ori mai bine iar vestea buna este ca acesta va rezista toata viata.
Potrivit CBC News, Webb sustine ca acest proiect s-a intins pe o durata de 8 ani si ca s-au folosit fonduri de 3 milioane de dolari. Acesta a vorbit despre cat de mult se va imbunatati vederea celor care vor purta un astfel de ochi bionic. „Este o imbunatatire a vederii pe care lumea nu a mai vazut-o pana acum. Daca abia poti vedea ceasul de la o distanta de 3 metri, ochiul bionic te va ajuta sa vezi ceasul de la o distanta de 9 metri.”
Doctorul a mai precizat ca montarea ochiului bionic nu este o procedura foarte complicata si ca nu va dura mult, avand nevoie de doar 8 minute pentru a-l monta. Operatia este foarte simpla. Lentilele indoite vor fi plasate in ochi, iar dupa aproximativ 10 secunde vederea purtatorului se va imbunatati instantaneu. Aceasta metoda pare asemanatoare cu plasarea unei lentile de contact pe ochiul cuiva.
Webb a prezentat acest ochi bionic in fata privitorilor sai inainte de adunarea anuala a Societatii Americane de Cataracta si Chirurgie Refractiva. Tehnologia bionica pentru vedere perfecta nu prea a fost testata si in ciuda asigurarilor doctorului Webb ca aceasta este sigura si eficienta, nu prea exista informatii privitoare la modul de functionare al dispozitivului care promite o vedere perfecta.
Pana acum, se pare ca multi dintre cei care au vazut demonstratia sunt impresionati si optimisti ca acest proiect va avea succes. In prezent, acest implant pentru vedere perfecta este testat pe animale, dar Webb spera sa o poata testa in curand si pe oameni si ca pana in 2017 primele lentile bionice sa fie disponibile pentru toata lumea.

