Camera smartphone-ului iPhone 11 Pro al companiei Apple din Cupertino a fost pusa la test in mai multe scenarii pana acum. Mai recent, YouTuberul Matti Haapoja a pus la test iPhone 11 Pro cu o camera DSLR de 7500 de dolari.
De-a lungul anilor si cu fiecare iteratie, camerele din smartphone-uri au devenit din ce in ce mai capabile. Cu toate acestea, va veni vreodata o zi in care aparatele foto profesionale vor putea fi inlocuite de smartphone-uri?
Intr-un clip video incarcat de fotograful Matti Haapoja, aflam ca acesta a decis sa efectueze un test. Acesta a comparat fotografiile capturate de smartphone-ul iPhone 11 Pro al companiei americane Apple cu cele ale Canon 1DX Mark II, o camera DSLR profesionala care are un pret de 7500 de dolari.
In cea mai mare parte si la prima vedere, s-ar putea fie greu de spus care dispozitiv a capturat care fotografie. Dar daca analizezi mai cu atentie, devine destul de evident.
Avand in vedere ca smartphone-urile nu au senzori de aceeasi dimensiune cum au camerele DSLR si ca sistemul de obiectiv al smartphone-urilor este mai mic si mai putin complex decat un obiectiv de aparat foto dedicat, in cea mai mare parte este necesar software pentru a obtine efecte similare precum bokeh (ceata).
Drept urmare, anumite efecte precum bokeh nu sunt la egalitate cu camerele DSLR, dar e in regula si asa. Acestea fiind spuse, in general, iPhone 11 Pro pare sa fie destul de capabil sa captureze niste fotografii impresionante cu detalii care ar putea fi mai bune decat cele ale unui aparat foto dedicat.
Desi nu vedem fotografi profesionisti renuntand la camerele DSLR de 7500 de dolari in favoarea lui iPhone 11 Pro de la compania Apple, se poate observa cat de mult a evoluat tehnologia pe smartphone-uri.