Franta s-a decis sa nu mai interzica vanzarea smartphone-urilor iPhone 12 in acea tara. Autoritatea de reglementare in domeniul frecventelor radio din Franta hotarase initial sa le interzica vanzarea din cauza nivelului ridicat de radiatii emise.
Autoritatile din Franta au aprobat update-ul de soft al companiei Apple din SUA pentru modelele iPhone 12 pentru a repara nivelurile ridicate de radiatii, relateaza Reuters.
Acum cateva saptamani, agentia de comunicatii a Frantei a ordonat companiei Apple sa inlature iPhone 12 de pe piata locala deoarece modelul respectiv a depasit limita de radiatii asimilate de corpul uman.
ANFR, agentia care reglementeaza frecventele radio din Franta, a descoperit ca o persoana ar asimila pana la 5,74 wati/kg atunci cand tine smartphone-ul iPhone 12 sau il are in buzunar, ceea ce depaseste limita europeana de 4,0 wati per kilogram.
Desi la vremea respectiva compania Apple din Cupertino a declarat ca a oferit autoritatilor de reglementare din Franta rezultatele de laborator proprii si pe cele ale tertilor care aratau ca dispozitivul e conform cu toate regulile, Apple a lansat in cele din urma un update de soft.
E important de spus ca desi stirile pareau alarmante, nivelurile ridicate de radiatii nu sunt ca radiatiile cu raze X, ci mai degraba ca radiatia emisa de ecrane, telecomenzi si computere. Acestea sunt doar unde radio obisnuite.
Nu e clar daca aceasta problema cu iPhone 12 a afectat vanzarile smartphone-urilor iPhone 15 si ale smartwatch-ului Apple Watch Series 9 in Franta.
Cu toate acestea, avand in vedere ca un update e acum disponibil, oamenii ar trebui sa se simta in regula in legatura cu folosirea primului smartphone 5G lansat de compania Apple din Cupertino.