Hisense lanseaza noi televizoare, inclusiv modele din seria U9N cu o luminozitate atat de puternica, 5000 nits, incat va fi nevoie de ochelari de soare. Pretul pentru modelul de 75 de inci va fi de 2999 de dolari, in timp ce pretul pentru modelul cu diagonala de 85 de inci va fi de 3999 de dolari.
Compania Hisense a prezentat patru serii separate de televizoare mini-LED la CES 2024, gama fiind condusa de un model masiv de 110 inci: 110UX. Acesta e cel mai mare televizor din seria ULED X de top a companiei care include si un model de 98 de inci, mezinul din familie.
Asteptam testarea noului Hisense U8N care e succesorul lui U8K. Dar acum compania a surprins cu inca o serie de televizoare mini-LED, Hisense U9N.
Seria U9N se situeaza intre seriile ULED X si U8N si ofera multe dintre functionalitatile premium ale gamei de top, la un pret mai redus, potrivit Hisense.
Acele functionalitati includ un motor de procesare a imaginii Hi-View Engine X si o iluminare mini-LED. Luminozitatea seriei U9N e specificata la 5000 nits, aceeasi luminozitate pe care Hisense a listat-o si pentru noul model ULED X de 98 de inci la evenimentul CES 2024.
Similar cu noua serie U8N, televizoarele U9N folosesc un panou quantum dot LCD si suporta Dolby Vision, Dolby Vision IQ si HDR10+. Alte imbunatatiri ale imaginii includ presetarile IMAX Enhanced si Filmmaker Mode, un ecran anti-lucire si un unghi de vizualizare ultra-wide pentru a imbunatati experienta de vizionare.
Pe partea audio, seria de televizoare U9N are incorporat un sistem audio Dolby Atmos cu canale 4.1.2 si cu o putere de 82W. Hisense a echipat noile sale televizoare pentru 2024 cu platforma smart Google TV, conectivitate Wi-Fi 6E si un tuner ATSC 3.0 incorporat, pentru a primi canale TV digitale de generatie urmatoare.
TechRadar