Compania Sony a blocat crossplay-ul (gaming-ul intre platforme diferite) si progresul pentru un anume joc pe PS4, cand popularul joc a sosit pe consola companiei japoneze. Evident, acest lucru nu a fost apreciat de fanii care joaca jocul pe mai multe console. Este vorba despre Fortnite.
Asta inseamna ca jucatorii nu si-au putut accesa progresul, skin-urile si achizitiile efectuate in Fortnite pe PS4 pe alte console precum Xbox One si Nintendo Switch.
Cu toate acestea, compania Sony a permis in cele din urma crossplay-ul Fortnite pe consola PS4. Compania Sony initial era hotarata sa nu permita crossplay-ul si a fost nevoie de multe critici din partea fanilor si industriei de gaming pentru a se razgandi.
Pentru a-si apara decizia initiala, compania japoneza Sony a spus ca PS4 este cea mai buna consola pentru jucat jocul Fortnite. Compania si-a schimbat in cele din urma decizia.
Directorul PlayStation al Sony, John Kodera, a anuntat ca a fost gasita o solutie la aceasta situatie. „Primul pas va fi o versiune beta deschisa incepand de astazi pentru Fortnite care va permite crossplay-ul progresului si achizitiilor pe PS4, Android, iOS, Nintendo Switch, Xbox One, Microsoft Windows si Mac”, a confirmat acesta.
Sony a fost foarte criticata pentru blocarea crossplay-ului pentru Fortnite pe PS4. A luat aceeasi decizie si pentru Rocket League si Minecraft, chiar daca atat Nintendo cat si Microsoft au permis caracteristica pentru acest joc.
Cele doua companii au lucrat practic impreuna pentru a promova crossplay-ul jocului Minecraft pe consolele lor. Versiunea beta a fost deschisa pentru a testa caracteristica Fortnite pe PS4, in timp ce Sony va continua sa lucreze la suportul complet. Acest lucru indica, de asemenea, posibilitatea ca compania japoneza ar putea permite crossplay-ul si pentru alte jocuri in viitor.

