Destul de rar am intalnit un film atat de simplu dar atat de calitativ si adanc cum mi s-a parut asta. Poti avea impresia ca il poti descrie intr-un singur paragraf, sau ca il poti discuta ore intregi.
Filmul sud-coreean „Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring” e budist, dar si universal. Si care nu degeaba a castigat premii. Cam toata povestea are loc in centrul unei casute care pluteste pe o platforma, intr-un loc izolat, ingradit si rupt de civilizatie.
Singurul indiciu ca e o poveste contemporana vine de la imbracamintea politistilor care ajung la templul plutitor, toamna, in segmentul al treilea al filmului.
Casuta plutitoare de o singura camera are si rolul unui templu al unui calugar batran si intelept. Pe masura ce filmul se deschide, se poate observa cum inteleptul e ocupat cu instruirea unui tanar ucenic in budism, pentru a-i spori ucenicului intelepciunea prin exercitii temeinice. Rutina asta zilnica rareori se schimba.
Filmul infatiseaza etapele de dezvoltare ale tanarului ucenic, in 5 segmente. Tanarul locuieste impreuna cu inteleptul care il invata despre Budha si cum poate si el atinge iluminarea.
Mai tarziu, dupa ce tanarul devine om in toata firea, acesta experimenteaza o relatie carnala cu o femeie care venise la templul plutitor pentru ca inteleptul sa organizeze pentru ea niste ritualuri.
Odata ce ucenicul descopera pasiunea carnala, acestuia i se intuneca judecata si renunta la viata pusa in slujba lui Budha. Si pleaca cu acea femeie in lumea moderna.
Insa el nu reuseste sa se adapteze acolo. In acel mediu (care colcaie de tentatii) chiar comite o crima din pasiune, e trimis la inchisoare si revine dupa ani de zile la acel templu si la intelept, incercand sa-si recapete viata de odinioara, dupa ce mai intai trece printr-un proces de recuperare initiat de intelept. Aici inchei rezumatul, restul lucrurilor interesante trebuie aflate pe cont propriu.
„Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring” e un film original, foarte bine structurat si alcatuit (indraznesc chiar sa-l cataloghez capodopera) si dovada ca nu-i musai ca filmele artistice sa fie si plictisitoare. Titlul evidentiaza ca existenta umana e una circulara, in acest film anii trecand ca anotimpurile, cam 10 ani per anotimp. Merita fiecare secunda din filmul asta.