Titlul în engleză e „Immigrants”. E un film pus la dispoziție în mod gratuit și legal pe YouTube. Am urmărit în ultimul timp producții cinematografice gratuite și legale acolo. Și sunt o sumedenie, mai ales în engleză.
Dacă tastezi „full movie” în bara de căutare pe YouTube, vor apărea lungmetraje care pot fi vizionate gratuit și legal, dar sunt în general niște producții low-budget cum e „Pendatang”.
YouTube e o platformă cu conținut legal, dar nu e ilegal nici streaming-ul de pe platformele ilegale de filme online, cu condiția să nu le descarci. Cei care le pun la dispoziție sunt de fapt în ilegalitate.
În filmul ăsta, o familie de chinezi e relocată de autorități într-o locuință aflată într-o junglă din Malaezia. Practic, în pustietate. Filmul „Pendatang” nu dezvoltă prea mult contextul, dar se menționează segregarea dintre chinezi și malaezieni.
Toată relocarea asta se întâmplă la scară largă și e aplicată prin armată. Cine nu respectă ordinele de segregare și nu raportează malaezienii văzuți, primește minimum 25 de ani de pârnaie.
Acea familie de chinezi e alcătuită din Wong (tatăl), Shan (mama) și cei doi copii ai lor, o fată și un băiat (Xin și Bobby). Escortați de soldați, ei ajung în primele minute ale filmului într-o casă în stil malaezian din jungla malaeziană.
E o casă dărăpănată, spre nemulțumirea lor. În plus, e departe de civilizație și de vreo farmacie, Bobby fiind astmatic. Ho, mare organ militar cu poziție privilegiată printre acei soldați, îi asigură că vor avea tot ce au nevoie, inclusiv pentru astmul lui Bobby.
Am povestit până acum doar 15 minute din film. Restul poate fi descoperit pe cont propriu, mai ales că e gratuit. Nu e un film care să te scoată din papuci sau să te dea pe spate în mod special, dar fiind low-budget nici nu e de mirare.
Însă e intrigant prin prisma faptului că e primul film din Malaezia pe care l-am vizionat. Filmul „Pendatang” a fost produs cu fonduri adunate prin Indiegogo, e un film produs prin donațiile oamenilor.
„Pendatang”, un film malaezian distopic despre segregație și abuzuri, despre trufia autorităților care reprimă elementele subversive. Filmul nu se bazează pe lucruri care chiar s-au întâmplat.