„Everest” e de fapt un film produs de Regatul Unit si Statele Unite, dar Regatul Unit apare mai intai, asa ca il consider o productie livrata de englezi. Cu toate ca s-a lansat mai intai in SUA.
„Everest” e si acesta un film bazat pe fapte reale, un film biografic. In 1992, neozeelandezul Robert Edwin Hall a infiintat o companie (Adventure Consultants) care duce oameni pe varful Everest in schimbul a zeci de mii de dolari de persoana.
Pana in 1996, a dus 19 oameni pe Everest in siguranta. Industria indrumarii oamenilor pe Everest e pe un trend ascendent, pentru ca in 1996 s-au inscris la compania lui Robert 8 clienti si 3 ghizi, clientii mai interesanti din film fiind Beck Weathers (un alpinist profesionist) si Doug Hansen (al carui job in tara natala e sa livreze posta).
Echipa Adventure Consultants include si un medic (Caroline McKanzie), cativa ghizi (inclusiv localnici) si Helen Wilton (cea care administreaza tabara pe munte aflata la o altitudine mai joasa).
Exista si un jurnalist pe nume Jon Krakauer adus de Robert de la o companie rivala, rolul lui fiind sa scrie un articol despre expeditie, in scop de reclama pentru Adventure Consultants.
Cu cateva saptamani inainte de a urca primul metru pe munte cu clientii, Robert si echipa erau pe punctul de a pleca in Nepal, locul in care se afla muntele. Robert se desparte de tara lui si de sotia insarcinata.
Exista cateva expeditii comerciale diferite si concomitente pe Everest. Una dintre ele (Adventure Consultants) ii apartine lui Robert si cealalta lui Scott Fischer (Mountain Madness).
In tabara din Nepal, Robert il intalneste pe Scott care ii reproseaza lui Robert ca i-a cooptat propriul lui jurnalist (pe Jon) din echipa Mountain Madness. Dar Scott il asigura pe Robert ca e in regula.
Cei doi se pun de comun acord sa lucreze impreuna, pentru a-i putea duce pe clientii ambelor companii pe varful Everest. Unele dintre cele mai fatale lucruri pe Everest sunt lipsa de oxigen (aerul fiind mai rarefiat) si hipotermia, motiv pentru care clientii si ghizii poarta tuburi de oxigen cu ei si sunt imbracati gros.
Dar sunt dotati si cu statii pentru a comunica intre ei, inclusiv cu tabara aflata mai spre poalele muntelui. Tabara beneficiaza si de telefon prin satelit, desi se afla intr-un loc izolat pe munte. Lucrand impreuna, cei doi duc o parte dintre oameni pe Everest.
Dar se isca o furtuna in timp ce restul oamenilor inca incercau sa ajunga in varf, cu vijelii si temperaturi incredibil de scazute care provoaca degeraturi.
Unii dintre clienti, fiind mai incapatanati, nu renuntau la urcus. Din cauza conditiilor meteorologice, cei din tabara nu pot pleca dupa cei surprinsi de viscol fara oxigen, tuburile de oxigen noi fiind disparute.
E posibil ca ghizii nepalezi au furat tuburile de oxigen pe care altii le-au lasat pe traseu (filmul nu indica niciun furt si niciun faptas, doar lipsa acelor tuburi). Pentru ca in locurile in care ar fi trebuit sa se afle tuburi cu oxigen noi, se aflau de fapt unele consumate pana la jumatate, altele in totalitate.
„Everest” – un film de constientizare a urmarilor fatale care survin cand oamenii se confrunta cu natura, in special pe un munte de inaltimea lui Everest, incercand sa-si indeplineasca obiectivul de a urca pe acoperisul lumii. Ar putea fi si un film de supravietuire, insa doar partial, pentru ca exista doar cativa supravietuitori. Ca sa fiu cusurgiu, intriga din „Everest” nu m-a captivat pe cat mi-am inchipuit.