„Rear Window”, o relicvă de film „regresist” din 1954. Jeff, un fotograf profesionist care până de curând avea o sumedenie de îndatoriri în această branșă, e nevoit să-și pună atribuțiile pe pauză în următoarele săptămâni după ce piciorul său e imobilizat în ghips. Fiind incapabil să se deplaseze liber, își petrece timpul și-și alungă plictiseala observând oamenii de la fereastra locuinței sale.
Observându-și vecinii, Jeff ajunge să creadă că unul dintre ei și-a ucis și ciopârțit nevasta și că ulterior a scos-o din locuință într-un cufăr împreună cu niște complici.
Ca să nu povestesc părțile cheie, supoziția acestuia ar putea fi adevărată sau nu (fotograful nevăzând niciun cadavru și nimic clar care să-i indice fără echivoc vreo crimă).
Dar până și Stella (o asistentă medicală care îl îngrijește pe fotograful imobilizat) și Lisa (partenera bărbatului) într-un final sunt de acord că ceva nu e în regulă în locuința de vizavi.
Între patru ochi, Stella și Jeff se contrazic pe o temă: dacă Jeff și Lisa ar trebui să se căsătorească. Fotograful nu e în totalitate de acord, argumentând că el și Lisa au stiluri de viață diferite și că unul sau ambii ar fi în mare parte din timp pe drumuri din cauza carierelor.
Asistenta e de părere că Jeff se complică prea mult, că tratează totul la modul prea intelectual, considerând că pe vremea ei era mai simplu, nu cu atâtea noțiuni elucubroase de dezvoltare personală. Lisa, în schimb, nu crede că există vreun impediment.
„Rear Window” poartă semnătura lui Alfred Hitchcock. E regizorul care s-a făcut remarcat în secolul trecut prin filmele sale de suspans, cu acesta inclusiv. „Rear Window” e oarecum de nișă, l-am urmărit după ce l-am identificat într-un top al celor mai bune filme din istorie.