„Devil” e un film de groază supranatural care îl implică, după cum se poate vedea în titlu, pe Satan. Încă de la începutul acestui film, se evocă condițiile obligatorii pentru ca diavolul să se înșurubeze într-un anumit loc. Doar că n-o să le dezvolt acum, pentru a păstra surpriza.
Dacă acele condiții sunt întrunite, Satan – care se poate materializa în orice și oricine, inclusiv oameni – vine, masacrează oamenii și le duce sufletele în iad. Doar pe cei care merită să ajungă în iad, bineînțeles.
În filmul „Devil”, 4 persoane sunt blocate într-un lift dintr-o clădire cu multe etaje. Al cincilea e diavolul care îi mierlește unul câte unul când se sting luminile acolo.
În liftul blocat, sunt trei bărbați și două femei, unul dintre ei fiind nichiduță. Până în ultimul moment, însă, niciunul nu crede că e lucrătura diavolului, ci că e opera unui om dintre ei.
Liftul, deși e blocat, în cea mai mare parte din timp e iluminat. Paza clădirii îi poate vedea pe monitoare, dar nu și auzi, însă acei oameni îi pot auzi pe cei de la pază printr-un difuzor din interiorul liftului.
Un personaj central al filmului e detectivul Bowden care, întâmplător sau nu, primește sarcina de a găsi vinovatul pentru crimele care se succed în respectivul lift.
De ce „întâmplător sau nu”? Păi, pentru că ceea ce se petrece în lift are oarecum legătură cu ceea ce i s-a întâmplat familiei sale cu ceva timp în urmă și care a lăsat o amprentă asupra lui, filmul venind astfel la pachet cu un binevenit tâlc.
Există în lift un agent de vânzări pe nume Vince care vinde saltele și care e mai șugubăț din fire, Ben – un agent de securitate temporar al acelei clădiri și care e un personaj mai sobru, Tony – un fost militar în Afganistan, o duduiță pe nume Sarah care e considerată o mitomană și o altă duduie care e anonimă în film. Ăștia ori au cazier, ori dacă n-au, merită într-un fel sau altul osânda veșnică. Și încep în lift să se suspecteze unii pe alții.
Detectivului Bowden îi revine sarcina de a afla cine e fiecare dintre cei din lift, în speranța că va descoperi făptașul; indiferent că făptuitorul e în lift sau în afara liftului, detectivul bănuind că cineva din exterior are vreun interes ca cineva din lift s-o mierlească.
Finalul filmului e destul de jenibil. Sigur, e de apreciat elementul-surpriză din încheiere (nu mă așteptam că personajul ăla e diavolul). Dar, când cei rămași în viață în lift sunt nichiduță și un singur supraviețuitor, dialogul dintre ei lasă de dorit.