Romanii au Talent e un soi de emisiune de talente care a debutat la noi in tara prin 2011. E un format international prezent intr-o multitudine de tari. Acum ar fi cel de-al 11-lea sezon in Romania. Poate fi vizionat pe YouTube sau pe Facebook. Pe la inceputurile sale, era lider glorios de audienta.
Dar nu si acum, sau poate nu in aceeasi masura. Desi n-am in posesie date concrete privind audienta acestei emisiuni, cu siguranta audienta sa nu se mai afla la cotele inalte incontestabile de odinioara (faptul ca preselectiile nu mai sunt filmate in orase diferite, pentru economisirea bugetului, poate fi un indiciu in acest sens).
Dupa parerea mea, exista doua motive pentru declinul audientei: profesionalismul exagerat de accentuat intr-o anumita zona si, mai nou, pandemia.
La ce ma refer prin profesionalism exagerat? Din momentul in care cei care produc Romanii au Talent au decis sa fie profi si sa nu mai prezinte concurenti antitalent, ci exclusiv concurenti rotunzi, perfecti si plictisitori, audienta a regresat.
Iar asta de cativa ani. Concurentii antitalent si ridicoli de la Romanii au Talent erau amuzanti, sarea si piperul, iar audienta era fara egal. Romanii au Talent era un fel de iUmor de dinainte de iUmor. Dar s-au gandit cei de la Romanii au Talent sa fie profesionisti.
Al doilea motiv pentru pierderea audientei e pandemia si implicatiile sale. Nemaifiind permis public cu oameni in sala (lucru ce reduce farmecul), aia s-au gandit sa monteze un ecran cu diagonala de 2 kilometri in care sa infatiseze prin videocall publicul Romanii au Talent de la distanta, din confortul caminurilor lor. Sanchi.
Dar banuiesc ca cei care apar pe ecran nici macar nu urmaresc Romanii au Talent in vreun fel in acel moment. Mie mi se par niste strainezi paraleli, iar reactiile lor nici nu par a fi in concordanta cu ceea ce se petrece in emisiune. Parca cei de pe ecran si Romanii au Talent sunt din doua galaxii diferite.
Iar aplauze o laie. Alea-s aplauze live? Alea-s aplauze de regie, nu aplauzele celor care apar pe ecran. Pentru ca, in primul rand, aplauzele aparute au ecou de amfiteatru, nu de incapere de 10 metri patrati si, in al doilea rand, pentru ca nu se transmite in niciun moment sunet de la cei din videocall.
Ei ovationeaza chiar si vocal prin videocall, dar de la ei nu se transmite niciun sunet. Dar si „iUmor, n-ai motor/decor” foloseste aplauze de regie, nici aia nu sunt mai breji.