John Deere (o companie producatoare de utilaje grele din Statele Unite) achizitioneaza Blue River Technology, o companie din California care produce unelte cu inteligenta artificiala pentru agricultura.
Achizitia valoreaza 305 milioane de dolari si este parte a unei cautari de zeci de ani a unei tehnologii automate pentru tractoarele companiei John Deere. In cazul Blue River, ceea ce cumpara compania John Deere sunt unelte machine vision si inteligenta artificiala de varf care ii ajuta pe fermieri sa scaneze campuri, sa evalueze culturi si sa scape de buruieni – toate in acelasi timp. Tehnologia cheie a companiei Blue River se numeste „see and spray”.
Aceasta reprezinta un set de camere care se fixeaza pe pulverizatoare de culturi si care folosesc deep learning pentru a identifica plantele. Daca vad o buruiana, o vor ataca cu pesticide; daca vad o recolta, tractorul John Deere va arunca niste ingrasamant.
Toti acesti parametri pot fi personalizati de catre agricultor, iar compania Blue River sustine ca poate economisi „pana la 90%” din volumul de substante chimice pulverizate de tractorul John Deere, reducand de asemenea costurile cu forta de munca. Puteti viziona mai jos o demonstratie a tehnologiei tractorului cu inteligenta artificiala.
Achizitionarea tehnologiilor Blue River de catre John Deere este un semn al interesului pentru automatizarea agriculturii, dar este si un bun exemplu care arata cat este de complicat si dificil de automatizat industria agricola.
Compania John Deere lucreaza la tractoare autonome inca de dinainte ca Google si Tesla sa existe, dar chiar si cele mai avansate tractoare ale sale din ziua de azi doar asista navigarea.
Tractoarele John Deere au inca nevoie de un om in cabina. Asta pentru ca agricultura (ca multe alte profesii vizate de automatizare) este un domeniu care este plin de tot felul de variabile si sarcini neasteptate pe care doar oamenii le pot aborda. Poti automatiza unele aspecte ale acestui domeniu, dar nu poti construi un fermier robot, sa-l conectezi si dupa aia sa pleci acasa.