Smartphone-ul Samsung Z2 nu este inca oficial, dar si-a facut o aparitie aproape oficiala la evenimentul pentru lansarea lui Galaxy Note 7 din Africa de Sud.
Am auzit cate ceva despre urmatorul smartphone Tizen al companiei, Samsung Z2. Tocmai ieri, au fost dezvaluite presupusele specificatii ale smartphone-ului, dar acum se pare ca avem ceva mai bun: un clip video oficial cu smartphone-ul Z2 care a fost incarcat pe Youtube, multumita celor de la SamMobile.
Clipul video parcurge cateva dintre specificatiile si caracteristicile smartphone-ului Samsung Z2. Practic nu mai lasa loc imaginatiei, asa ca atunci cand compania va face anuntul, trebuie sa recunoastem ca nu prea vor mai fi surprize.
Incepand cu procesorul, compania se lauda ca telefonul Samsung Z2 va veni cu un cip quad-core tactat la 1,5GHz, o imbunatatire in ceea ce priveste nucleele fata de Samsung Z1 care integreaza un procesor dual-core.
Clipul video evidentiaza de asemenea anumite caracteristici, cum ar fi conectivitatea LTE care apare pentru prima data pe un smartphone Tizen.
Exista de asemenea alte carateristici precum Ultra Data Saving Mode care ii va ajuta pe utilizatori sa-si reduca consumul de date.
Exista de asemenea o aplicatie denumita My Money Transfer care, dupa cum indica si numele, le va permite utilizatorilor sa transfere bani.
Cu toate acestea, se pare ca aceasta carateristica a Z2 ar putea fi limitata la India, dar oricum eforturile companiei Samsung cu sistemul de operare Tizen au fost limitate in mare parte la Asia, asa ca nu putem spune ca o asteptam sa ajunga si in Romania.
Nu s-a suflat o vorba despre data in care va avea loc anuntul oficial al smartphone-ului Samsung Z2, dar avand in vedere toate aceste scurgeri de informatii, presupunem ca este aproape.