Bateriile litiu-ion din smartphone-uri au nevoie de peste o ora pentru a se incarca. Cele din grafen pot reduce acest timp foarte mult. Samsung a declarat in trecut ca noile acumulatoare s-ar putea incarca mai rapid si sa reziste mai mult.
Bateriile litiu-ion alimenteaza mare parte dintre dispozitivele noastre electronice, cum ar fi smartphone-urile. Cu toate acestea, in ciuda faptului ca sunt disponibile de-a gata, bateriile litiu-ion nu sunt neaparat cea mai buna solutie, iar pe parcursul anilor diverse companii si diversi cercetatori au incercat sa vina cu alternative la aceasta tehnologie.
Acum, conform unor stiri din China, se pare ca Samsung este destul de aproape de folosirea bateriilor bazate pe grafen pentru a-si alimenta smartphone-urile.
Ne asteptam ca, in 2019, vom vedea smartphone-uri Samsung alimentate cu aceasta tehnologie. Bateriile din grafen au fost explorate in trecut, chiar Samsung cercetand si dezvoltand tehnologia.
Compania Samsung sustine ca utilizarea grafenului va ajuta la reducerea timpului de incarcare a dispozitivelor. Incarcarea unei baterii litiu-ion ar putea dura o ora, in timp ce una din grafen ar putea avea nevoie de 12 minute.
De asemenea, se spune ca acumulatoarele din grafen – la care lucreaza Samsung – sunt capabile sa reziste la temperaturi mai mari, ceea ce inseamna ca sunt mai putin predispuse la supraincalzire.
De asemenea, acumulatorii bazati pe grafen ar putea fi folositi si in alte industrii, cum ar fi cea a masinilor electrice. Autonomia bateriilor smartphone-urilor s-a imbunatatit de-a lungul anilor, iar companiile incep sa produca smartphone-uri care se incarca rapid.
Cu toate acestea, mare parte dintre smartphone-urile din zilele noastre nu au o autonomie mai mare de cateva zile la o singura incarcare, asa ca este evident ca mai e mult de munca. Samsung inca nu a confirmat stirea, asa ca cel mai bine ar fi sa tratati aceasta stire cu precautie.