Scuterele electrice sunt implementate in marile orase din intreaga lume – atat de state, cat si de startup-uri – pentru a reduce aglomerarea si poluarea.
Se spune ca si orasul Paris din Franta va lua masuri in acest sens, ca partea a unei strategii finantate de stat care va avea ca scop sa-i determine pe navetistii din Franta sa foloseasca vehicule cu doua roti pentru a ajunge la destinatiile lor.
Realizarea acestui obiectiv va necesita punerea in aplicare a celei mai mari flote de biciclete electrice din intreaga lume. Reuters informeaza ca agentia regionala de transport – Ile-de-France Mobilités – va oferi navetistilor 10.000 de vehicule electrice pe doua roti pentru inchiriere pe termen lung.
Flota din Franta va fi eventual extinsa la 20.000 de biciclete electrice, ceea inseamna ca va fi cel mai mare program de inchiriere de biciclete electrice din lume.
Serviciul, denumit „Veligo”, va promova transportul pe doua roti care in prezent reprezinta un procent de 1,6% din calatoriile zilnice din regiunea Ile-de-France din Franta.
Serviciul din Franta va fi administrat de o asociatie de companii care include serviciul postal si Transdev – o companie de transport. Au fost bagati peste 127 de milioane de dolari in bugetul acestui serviciu.
Veligo va completa programul de inchiriere de biciclete Velib disponibil in Paris, Franta. De fapt, a servit ca model pentru partajarea de biciclete la nivel mondial, dar nu s-a descurcat foarte bine dupa ce a intrat sub controlul unui nou operator anul trecut.
Numai jumatate dintre cele 20.000 de biciclete electrice Veligo promise sunt in prezent in functiune. Serviciul Veligo va fi diferit de Velib, deoarece va permite inchirierea pe termen lung.
Velib din Franta permite numai inchirieri orare, iar bicicletele trebuie sa fie aduse inapoi la statiile lor. Pe de alta parte, Veligo va permite utilizatorilor sa pastreze vehiculele electrice pe doua roti cu ei, pentru 40 de euro pe luna. Jumatate din acest cost poate fi subventionat de catre angajatori.