PowerA tocmai a dezvăluit OPS v1 și OPS v3 Pro, două noi controlere wireless cu autonomie de până la 30 de ore și echipate pentru gamingul de PC și cloud. OPS v1 și OPS v3 Pro fac parte dintr-o nouă serie puternică de controlere compatibile cu PC-ul.
Controlerul wireless PowerA OPS v1 e cel mai accesibil la preț dintre cele două, având un preț de 49,99 de dolari. Acesta oferă o conexiune wireless de 2,4GHz cu latență scăzută prin adaptorul său USB, pe lângă suport Bluetooth și conectivitate wired printr-un cablu de 3 metri inclus. Deși designul său pare a fi unul standard, OPS v1 oferă unele funcții de top, dar și o autonomie de 20 de ore.
Controlerul wireless PowerA OPS v3 Pro e semnificativ mai scump, având un preț de 99,99 de dolari și oferă toate caracteristicile lui OPS v1, plus o mulțime de alte adăugiri.
De exemplu, acesta folosește switch-uri mecanice mai tactile pe D-pad, dar și butoane de față și de umăr. Înălțimea unor controale poate fi ajustată între trei nivele fără a fi nevoie de părți sau unelte suplimentare.
De asemenea, include și alte două noi butoane cărora li se pot atribui funcții (ducând totalul la șase), o iluminare RGB aspectuoasă și o creștere a autonomiei la 30 de ore. Ca și în cazul altor controlere wireless de vârf, OPS v3 Pro vine cu un suport fizic de încărcare.
Cele două produse ale companiei de accesorii de gaming PowerA sunt disponibile pentru precomandă acum și se așteaptă că vor fi livrate luna viitoare.
OPS v1 și OPS v3 Pro par niște opțiuni convingătoare pentru gamerii de PC care își doresc un nou controler. Doar timpul va spune dacă aceste accesorii de gaming ale companiei PowerA vor fi cele mai bune controlere wireless de PC.
TechRadar