Pixel Watch 2, noul smartwatch al Google, s-a lansat cu un ecran OLED, un cip nou si cu o autonomie chiar si de 24 de ore cu ecranul activ tot timpul. Au fost dezvaluite si preturile celor doua versiuni ale noului dispozitiv purtabil.
Google a anuntat Pixel Watch 2, cea mai noua generatie a gamei sale de smartwatch-uri, in timpul unui eveniment dedicat. Desi designul vizual ramane in mare parte neschimbat fata de precedesor, exista cateva imbunatatiri notabile prin care noul model se diferentiaza.
Una dintre imbunatatirile cheie e adoptarea platformei Snapdragon W5+ Gen 1 care inlocuieste cipul Exynos 9110 utilizat in versiunea anterioara a smartwatch-ului.
Aceasta tranzitie ar putea avea un impact semnificativ asupra performantei si eficientei energetice ale dispozitivului, cu potentialul de a extinde autonomia.
Cat despre acumulator, Pixel Watch 2 include un acumulator de 306mAh, o usoara imbunatatire fata de capacitatea de 294mAh a modelului precedent. Google pretinde ca, chiar si cu ecranul OLED pornit tot timpul, smartwatch-ul ar trebui sa fie capabil sa ofere o autonomie de pana la 24 de ore per incarcare.
Noul smartwatch ofera un ecran OLED circular cu o rezolutie de 384 x 384 pixeli si o dimensiune de 1,2 inci. Vine echipat cu diversi senzori de sanatate si de fitness.
Mai mult, Pixel Watch 2 ofera certificare de etanseitate IP68, acest lucru asigurand durabilitatea acestuia. Precomenzile au inceput in SUA, noul smartwatch Pixel Watch 2 fiind oferit pe Google Store si pe Fitbit.com.
Compania Google ofera doua optiuni ale noului sau smartwatch cu cip Snapdragon W5+ Gen 1. Versiunea doar cu Bluetooth va avea un pret de 350 de dolari, in timp ce varianta si cu conectivitate 4G LTE se va vinde la un pret de 400 de dolari. Ambele versiuni sunt disponibile in 30 de tari incepand cu 12 octombrie.