Pai am avut o varietate de telefoane pana in momentul asta. Ericsson, ceva Nokia, ceva Samsung, Orange, Lenovo. Primul telefon pe care l-am avut vreodata a fost un Ericsson. Era din perioada antica.
L-am avut in perioada in care nici n-ar fi trebuit sa am telefon. Era si perioada de dinainte de parteneriatul dintre compania suedeza Ericsson si compania japoneza Sony, ambele companii lansand mai tarziu impreuna telefoane cu brandul comun Sony Ericsson. Ulterior, Sony a cumparat divizia mobila a Ericsson, iar telefoanele Ericsson au disparut din peisaj.
Era un telefon non-smartphone, cu clapeta, ecran monocrom. Ceea ce ma uimeste si acum e ca avea comanda vocala si puteai suna pe oricine rostind numele contactului. Asta dupa ce inregistrai vocal numele contactului in prealabil.
Al doilea telefon a fost un Nokia. Si asta non-smartphone. Pe vremea aia nici nu prea existau smartphone-uri. N-avea sistem de operare, dar avea platforma Java, deci putea rula aplicatii si jocuri Java. Dar nu prea avea spatiu de stocare. 3 sau 4MB, daca nu ma insel.
N-avea camera, accesul la internet era destul de limitat si nu era capabil de YouTube. Asta a fost primul telefon pe care am avut internet. Pe telefonul asta neaparat trebuia sa ai instalat browserul Opera Mini (Java) care compreseaza si reduce dimensiunile paginilor web. Fara Opera Mini, doar cu browserul intern al telefonului, aveai o experienta de navigare ca pe vremea lui dial-up.
Mai tarziu am avut un Samsung pe sine (slide). Si asta era pe Java si n-avea sistem de operare. Avea camera, dar numai pe partea din spate. De YouTube nu cred ca era capabil. Sa vizionezi YouTube pe telefoane atat de vechi si pe vremea aia nu era la indemana oricui. Trebuia sa fii „inginer” si sa mesteresti prin milioane de setari.
Dupa care am avut un alt Nokia. Tot non-smartphone. Era pe sine, nu prea avea autonomie, parca avea conectivitate 3G si era focusat pe muzica, fiind din gama Xpress Music.
Dupa aia mi-am cumparat un alt Nokia. Era tot un non-smartphone,, numai ca avea un design mai elegant. Aia de la Nokia intotdeauna s-au priceput la design. Era capabil de 3G, avea spatiu de stocare de cateva zeci de MB, dar puteai creste spatiul de stocare cu un card microSD.
Dupa care am avut un smartphone cu brand Orange. Avea camera pentru selfie si camera principala. Nu cred ca era stralucit la capitolul camere sau spatiu de stocare. Internetul era cat de cat acceptabil, telefonul avand 3G. Pe vremea aia nu exista 4G in Romania sau in lume.
Dupa care am avut diverse smartphone-uri, dar nu mai retin ce denumiri aveau. In afara de un Lenovo. Smartphone bunicel. 4G, autonomie asa si-asa. Pana la urma i s-au desprins butoanele pentru volum si cel de alimentare. Am observat ca asta e o problema tipica de proiectare pentru telefonul asta.
In acest moment am un Samsung. Procesor quad-core, camere bunicele, autonomie comme ci comme ça, 4G. Ce ma dezamageste la telefonul asta e ca nu are acumulator detasabil.
Nu poti desface capacul si sa-i schimbi acumulatorul. Inainte de a-l cumpara, am avut informatii contradictorii. Ba ca are acumulator detasabil, ba ca n-are. Pana la urma l-am cumparat si dupa aia am observat ca n-are acumulator detasabil.
