Daca Apple nu avea la fel de multe iPhone-uri si iPad-uri pe piata asa cum are acum, probabil ca abordarea de gradina cu pereti pe care o are fata de aplicatiile iOS nu ar fi functionat, dar functioneaza pentru ca dezvoltatorii stiu ca se pot castiga bani prin dezvoltarea de aplicatii pentru utilizatorii iOS si nu au alta solutie si trebuie sa respecte regulile Apple.
Cu toate acestea, doar pentru ca sunt de acord cu aceste reguli nu inseamna ca sunt multumiti de ele, asa ca o mica uniune de dezvoltatori iOS s-a creat recent pentru App Store pentru a forma ceea ce acestia numesc The Developer Union.
Se pare ca ei spera ca, lucrand impreuna ca uniune, vor putea sa convinga Apple sa efectueze niste schimbari in App Store. Una dintre modificarile pe care dezvoltatorii iOS le cer este ca Apple sa permita dezvoltatorilor sa ofere utilizatorilor testari (trial) gratuite.
Acesta este un lucru pe care l-au solicitat chiar si utilizatorii iOS, asa ca nu este clar de ce Apple nu a trecut la treaba. „Astazi, cerem companiei Apple sa se angajeze public – pana la cea de-a 10-a aniversare a App Store din iulie – sa permita testari gratuite pentru toate aplicatiile din App Store inainte de iulie 2019”.
Cand au fost intrebati de ce testarile gratuite sunt primul lucru de pe lista, dezvoltatorii iOS din uniune au spus, „Testarile gratuite reprezinta un loc grozav de unde putem incepe pentru a crea schimbari semnificative. Testarile permit dezvoltatorilor iOS sa le arate utilizatorilor creatia lor. Inainte de iOS, dezvoltatorii Mac se bazau foarte mult pe testarile gratuite si au reusit sa-si castige existenta in timp ce produceau software grozav”.
De asemenea, ei declara ca spera sa aiba o discutie cu Apple in ceea ce priveste o impartire rezonabila a veniturilor si alte schimbari favorabile dezvoltatorilor de pe App Store. Ramane de vazut daca Apple va asculta sau nu, dar pana in prezent, cel putin 407 aplicatii si-au anuntat in mod public sprijinul fata de cauza.