Oamenii doresc sa gaseasca raspunsuri la intrebarile lor cat mai repede posibil, iar studiile arata ca oamenilor chiar le pasa de viteza de incarcare a unei pagini web. Desi viteza a fost un factor pentru motorul de cautare Google de ceva timp, acesta a fost axat pe cautarile pe desktop.
La ce bun sa ai continut extraordinar pe un site, daca acesta nu se incarca in timp util? Luati ca exemplu doua site-uri de stiri rivale, ambele vorbind despre acelasi subiect, dar unul dintre ele se incarca in cinci secunde, in timp ce celalalt site se incarca in 15 secunde.
Pe care l-ati citi mai degraba? In mod evident, site-ul web care este mai rapid este mai de dorit daca timpul de incarcare este un factor principal in decizia ta si se pare ca acesta este un aspect al site-urilor pe care Google le ia in considerare pentru ordonarea rezultatelor de cautare mobila.
Potrivit Google, „Aceasta modificare (denumita ‘Speed Update’) va fi aplicabila incepand cu iulie 2018. Compania Google sustine ca „Speed Update” va afecta numai paginile care ofera utilizatorilor cea mai lenta experienta si va afecta doar mic procent dintre pagini. Acelasi standard se aplica pentru toate paginile, indiferent de tehnologia utilizata pentru a construi pagina. O pagina lenta poate fi inca foarte buna daca are un continut grozav si relevant”.
Practic, Google va retrograda site-urile in rezultatele de cautare mobila daca acestea au nevoie de prea mult timp pentru incarcare si daca nu se incarca cu viteza. Pentru a incuraja dezvoltatorii sa impiedice acest lucru, Google le-a cerut sa profite de unele dintre instrumentele companiei, cum ar fi Chrome User Experience Report, Lighthouse si PageSpeed Insights, care ii vor indruma catre crearea unei experiente mai rapide si mai bune pentru vizitatorii lor.