Au existat zvonuri cu privire la un nou card de credit Uber in ultimele luni. In cele din urma, acesta a devenit oficial! Dispozitivul nou-nout de la Barclays se va lansa pe data de 2 noiembrie si va permite sa castigati recompense de pana la 4% din valoarea achizitiilor.
Probabil ca nu te asteptai ca Uber sa intre in businessul cu carduri de credit, dar compania a intrat. Acesta a fost lansat in parteneriat cu Visa si Barclays.
Este un card de credit fara taxe anuale pe care compania l-a proiectat pentru utilizatorii aplicatiei sale. Compania a tinut cont de feedbackul clientilor in ceea ce priveste modul in care acestia isi cheltuiesc banii si unde, dar si ce-i intereseaza pe ei la un card de credit.
Compania spune ca rezultatul este un card „plin de beneficii extraordinare” pentru clientii sai. Uber Visa Card va oferi clientilor recompense pentru toate achizitiile lor.
Acestea se aduna mai rapid atunci cand acesta este folosit pentru cina, rezervarea calatoriilor, cumparaturi online si, in mod evident, daca folosesti Uber pentru a ajunge la o destinatie.
Recompensele pot fi apoi primite sub forma de credite Uber care pot fi utilizate pentru calatoriile cu Uber, precum si pentru UberEATS, bani cash si cadouri. Beneficiile suplimentare includ un credit de abonament anual de 50 de dolari pentru servicii precum Netflix, Spotify si Amazon Prime.
Compania va furniza, de asemenea, titularilor de carduri de credit acoperire pentru furtul telefonului mobil sau pentru defectarea acestuia. Acestea vor fi disponibile la nivel national in Statele Unite incepand cu data de 2 noiembrie 2017. Clientii vor vedea optiunea de a aplica pentru acestea in interiorul aplicatiei Uber.