HONOR a lansat oficial în Europa HONOR Magic7 Pro. Chiar miercurea trecută, la câteva luni după ce compania a lansat acest smartphone de top în Asia. Magic7 Pro e succesorul lui Magic6 Pro și incorporează o cameră de 200MP, printre altele.
Noul telefon e alimentat de cel mai puternic cip al Qualcomm – Snapdragon 8 Elite. Acesta oferă o performanță și o eficiență energetică îmbunătățite comparativ cu predecesorul.
HONOR Magic7 Pro a debutat la o săptămână după OnePlus 13 și cu o săptămână înainte de seria de smartphone-uri Samsung Galaxy S25. În plus, e unul dintre primele smartphone-uri lansate în afara Chinei cu cipul de top Qualcomm Snapdragon 8 Elite. Noul smartphone incorporează 12GB de RAM și un spațiu de stocare de 512GB, așa că e gata să ofere o performanță excelentă.
Design elegant și protecție avansată la apă
Acest smartphone include un design ușor mai rafinat decât predecesorul său. Își păstrează modulul circular pentru camerele din spate, dar compania chineză HONOR a creat o carcasă mai eficientizată care e acum cu 1mm mai subțire decât modelul anterior.
HONOR Magic7 Pro vine cu certificări IP68 și IP69 (similar cu OnePlus 13). Ambele certificări asigură faptul că smartphone-ul poate fi scufundat în apă și să reziste jeturilor de apă de înaltă presiune și curățării cu abur.
Ecranul
HONOR Magic7 Pro dispune de un ecran de 6,8 inci cu rată de actualizare adaptivă de la 1Hz la 120Hz și cu o luminozitate maximă de 5000 nits. Ecranul e proiectat cu AI Eye Confort Display care imită lumina naturală a soarelui.
Astfel se reduce presiunea asupra ochilor și se îmbunătățește sănătatea acestora. Există și alte funcții și caracteristici care oferă confort fără a sacrifica calitatea ecranului smartphone-ului.
Smartphone-ul e protejat cu HONOR NanoCrystal Shield care oferă o rezistență de 10 ori mai mare la căzături decât sticla obișnuită. Un test live de durabilitate a sticlei protectoare a putut fi văzut la MWC anul trecut.
Performanța AI și personalizarea
Smartphone-ul HONOR Magic7 Pro vine cu cea mai recentă versiune MagicOS 9.0 și oferă o interfață inteligentă croită pentru sarcinile de zi cu zi. Utilizatorii pot interacționa cu ușurință cu conținutul dorit prin intermediul funcției Magic Portal2.
Camera: o cameră telescopică de 200MP
Noul telefon stabilește cu HONOR AI Falcon Camera System – care e un sistem avansat – un nou standard pentru fotografia mobilă. Sistemul de camere include o cameră principală de 50MP cu deschidere f/1.4 ajustabilă, o cameră wide de 50MP și o cameră telescopică de 200MP cu deschidere f/2.6 și zoom optic 3x.
Performanța și excelența în gaming
Smartphone-ul HONOR Magic7 Pro, fiind alimentat de cipul Snapdragon 8 Elite, include un procesor Oryon și o unitate de procesare grafică Adreno. Performanța e sporită de câteva funcții AI. Acumulatorul noului telefon e unul de 5270mAh și suportă încărcare ultrarapidă.
Disponibilitate și preț
Smartphone-ul HONOR Magic7 Pro poate fi acum precomandat în Regatul Unit la un preț de pornire de 1099,99 de lire sterline.