Compania Apple din Statele Unite si un startup care dezvolta un emulator de iPhone sunt implicate intr-un proces judecatoresc. Apple a acuzat acel startup ca i-a incalcat drepturile de autor. Din pacate pentru compania din Cupertino, s-a hotarat impotriva acesteia.
Apple a intentat un proces startup-ului de securitate Corellium anul trecut, acuzandu-l ca a incalcat legile drepturilor de autor oferind cercetatorilor acces la iPhone-uri „virtuale” care le permit sa identifice erori in produsele iOS.
Acum, un judecator federal din Florida a decis impotriva companiei din Cupertino, favorizand Corellium in procesul sau cu Apple. Compania din Cupertino a acuzat, de asemenea, startup-ul Corellium ca a incalcat Digital Millennium Copyright Act ignorand masurile de securitate pentru a crea emulatorul de iPhone.
Aceasta reclamatie inca nu a fost solutionata. Emulatorul de iPhone de la Corellium le permite expertilor in securitate sa ruleze iPhone-uri virtuale pe un browser de pe PC-ul lor.
Le ofera acces mai profund la iOS chiar si fara un smartphone fizic de la compania din Cupertino. Dupa cum subliniaza The Washington Post, pe langa faptul ca a acuzat Corellium de incalcarea drepturilor sale de autor, Apple a mai declarat ca startup-ul respectiv isi vinde produsul fara discriminare, compromitand astfel securitatea platformei.
Judecatorul Rodney Smith a decis totusi ca afirmatiile Apple nu au fundament. Acesta a scris in hotararea sa ca: „Cantarind toti factorii necesari, instanta constata ca startup-ul Corellium si-a indeplinit sarcina de a stabili o utilizare echitabila. Astfel, utilizarea lor a iOS este permisa”.
De asemenea, judecatorul a subliniat ca compania din Cupertino a incercat sa cumpere Corellium in 2018 si ca a avut sansa de a-i testa produsul (emulatorul de iPhone) inainte ca acordul de achizitie sa esueze. Daca Apple ar fi fost de acord sa cumpere Corellium, emulatorul de iPhone al acestui startup ar fi fost folosit pentru testare si validare interna.