Prima imagine oficială a unei noi tablete de gaming mai mari în gama Legion a fost dezvăluită de Lenovo. Acest lucru semnalează o posibilă schimbare a strategiei sale pentru dispozitivele mobile.
Imaginea prezintă un model nelansat poziționat alături de o tabletă mai mică din aceeași serie. E o imagine împărtășită de directorul de marketing pentru consumatori al Lenovo (Song Yuezhu).
Noua tabletă de gaming pare a fi o versiune mai mare a Legion Tab Gen 5, cea din urmă având un ecran cu o diagonală de 8,8 inci. O caracteristică definitorie a tabletelor de gaming Lenovo a fost formatul compact, dar viitorul model sugerează că Lenovo ar putea fie să extindă acea abordare, fie să o complementeze.
Ecranul mai mare e menit utilizatorilor care ar prefera o experiență vizuală mai imersivă. De asemenea, se așteaptă că un ecran mai mare va îmbunătăți atât sesiunile de gaming, cât și consumul de conținut multimedia.
Brandul Legion al Lenovo e asociat pe larg cu hardware-ul de înaltă performanță, deși specificațiile detaliate ale viitorului model nu au fost încă dezvăluite. Noul model ar putea, așadar, să-și mențină un focus puternic pe capabilitățile de gaming. De exemplu, ar putea include procesoare puternice, sisteme avansate de răcire și ecrane cu rate de actualizare ridicate.
Imaginea promo lansată de Lenovo oferă doar detalii limitate despre design, pentru că tableta cea mică și viitoarea tabletă de gaming mai mare sunt arătate cu carcase protectoare.
Totuși, modelul mai mare ar putea avea și stylus. Acel stylus pare a fi asemănător cu Tab Pen Plus, dar posibil într-o altă variantă de culoare. Accesoriul respectiv sugerează că viitorul model nu va suporta doar gaming, ci și sarcini de productivitate și de creație.
Actualele tablete Legion ale Lenovo, deși vin cu ecrane mai mici decât cele tradiționale, sunt cunoscute pentru hardware-ul puternic și pentru ecranele cu rate de actualizare ridicate.
Lansarea unei variante de tabletă cu ecran mai mare ar putea indica o ajustare strategică din partea companiei Lenovo. De asemenea, ar putea echilibra performanța, utilizabilitatea și nivelul general de atractivitate.

