HP, dupa dezvaluirea lui Envy X2 de la IFA 2014 fara a preciza pretul sau o data de lansare exacta, a lansat in aceasta saptamana laptopul hibrid cu o tastatura wireless detasabila, incepand de la 749,99 de dolari pentru modelul de 15,6 inch (HP Envy x2 15t), si pana la 799,99 de dolari pentru modelul de 13,3 inch (HP Envy x2 13t).
Dispozitivul hibrid cu Windows 8.1 pe 64 de biti este disponibil in doua optiuni de rezolutie a ecranului, HD (1366×768 pixeli) sau full-HD (1920×1280 pixeli), in timp ce HP Envy x2 15t are doar rezolutie full-HD. Ambele modele hibrid de 13,3 inch si 15,6 inch dispun de un display touchscreen IPS WLED si de un picior in stil Microsoft Surface Pro 3 in partea din spate, in afara de tastatura Bluetooth detasabila.
Noile modele in stil Microsoft Surface Pro vin cu o gama de procesoare dual-core Intel Core M 5Y10 sau Intel Core M 5Y70, si 4GB sau 8GB de RAM. Modelul de 15,6 inch vine doar cu o unitate hibrid de 500GB cu 16GB de spatiu de stocare flash, in timp ce modelul de 13,3 inch vine cu un SSD de 128GB (cu optiuni SSD de 256GB si 512GB).
Modelul hibrid HP Envy X2 de 13,3 inch are un acumulator de 33W si 2 celule, in timp ce modelul de 15 inch vine cu un acumulator cu 3 celule de 50W.
Dispozitivul hibrid de 13 inch in stil Microsoft Surface Pro (tableta si tastatura) cantareste aproximativ 1,83 kg, iar tableta cantareste separat aproximativ 1,27 kg. Envy X2 de 15 inch (tableta si tastatura) cantareste 2,46 kg iar tableta cantareste separat 1,83 kg.
Modelul hibrid de 13 inch (tableta si tastatura) masoara 357,37×217,67×19,30mm iar cel de 15 inch masoara 414,27×242,82×20,32mm. Caracteristicile suplimentare de pe HP Envy X2 includ difuzoare stereo Beats si un slot pentru carduri SD. HP precizeaza ca dispozitivul functioneaza rece si fara zgomot, cu un design care elimina ventilatorul.