Un nou monitor LED de 27 de inci și cu preț de 999 de dolari a ajuns în sfârșit în magazine. S-a vorbit despre faptul că acesta a fost proiectat pentru a concura cu Apple Studio Display.
Noul monitor (BenQ MA270S) e promovat pentru utilizatorii macOS datorită caracteristicilor sale și oferă specificații de top comparabile cu cele ale modelului Apple Studio Display de nivelul său, la aproximativ jumătate din preț.
Ecran și performanță
Ecranul e un LED IPS de 27 de inci cu rezoluție 5K. Acoperirea spectrului de culori DCI-P3 e de 99%, ceea ce e important pentru profesioniștii de creație datorită faptului că asigură o acuratețe ridicată a culorilor. Ecranul include un înveliș anti-reflexie, pentru a îmbunătăți vizibilitatea în mediile luminoase.
Raportul de contrast al ecranului e de 2000:1, în timp ce rata de actualizare e de 70Hz – depășind multe ecrane profesionale care de obicei sunt limitate la 60Hz.
Spre deosebire de Apple Studio Display, noului monitor îi lipsește o cameră web integrată, dar asta pentru că se concentrează masiv pe integrarea software.
Monitorul vă va permite să-i calibrați culorile și să-i controlați luminozitatea cu ușurință direct din interfața macOS, datorită softului Display Pilot 2 al BenQ.
Conectivitate
Datorită conectivității Thunderbolt 4 cu sursă de 96W care poate încărca un MacBook Pro la viteze mari, noul monitor servește ca hub funcțional de stație de lucru.
Utilizatorii vor avea posibilitatea să poată controla și transfera fișiere dintre două sisteme diferite de computere folosind un singur set de periferice, datorită comutatorului Smart KVM.
Noul monitor include un picior complet ergonomic ca standard, spre deosebire de Apple Studio Display pentru care e nevoie de achitarea unui cost suplimentar pentru un picior cu înălțime ajustabilă.
Piciorul suportă ajustarea înălțimii, înclinației, rotirii și trecerea dintre modul peisaj și cel portret fără niciun cost suplimentar. De asemenea, acest monitor vine cu certificări TÜV Rheinland pentru reducerea luminii albastre și a licăririi luminii.
Preț și disponibilitate
Noul monitor care concurează cu Apple Studio Display e disponibil în SUA și pe alte piețe majore la un preț de circa 999 de dolari. Comparativ cu Apple Studio Display cu preț de pornire de 1599 de dolari, e semnificativ mai ieftin.

