Compania Sony din Japonia a refuzat in mod ciudat sa dezvaluie interfata de utilizare a consolei de jocuri PS5, dar acum compania japoneza s-a decis sa ne arate interfata pe care o vom vedea intre jocuri pe aceasta consola.
Sony a postat o prima imagine asupra interfetei PS5 care este in cele din urma o iteratie cu privire la anumite lucruri din consola PS4. Caruselul familiar principal este prezent cu modificari pentru rezolutia 4K, dar exista si un nou centru de control care ofera acces facil la o gramada de functii, inclusiv asistenta pentru jocurile jucate.
Jocurile si aplicatiile din Centrul de Control si din ecranul de pornire vor avea activitati, cum ar fi repere ale jocului si „oportunitati” afisate drept carduri.
Nu doar ca vei vedea progresul in ceea ce priveste nivelurile si misiunile din jocuri pe consola PS5 a Sony, dar vei avea uneori si ghiduri si sugestii daca ai abonament PlayStation Plus.
Poti afisa chiar si carduri intr-o imagine picture-in-picture pentru a oferi asistenta in timp ce joci pe Sony PS5. Mesajele, capturile de ecran si clipurile video sunt, de asemenea, mai rapide, sustine Sony.
Pe ecranul de pornire, exista o sectiune Explorare care ofera un mix de povesti de la PlayStation, din jocuri si de la comunitate. Totusi, partea cu Explorarea va fi mai intai testata in SUA.
Nu prea a meritat sa fim rabdatori pentru a se lansa consola PS5 a Sony. Desi exista unele upgrade-uri certe in interfata de utilizare a PS5, inca nu e o modernizare completa.
Consola a fost proiectata in principal pentru a putea fi folosita cu smart TV-urile de inalta rezolutie si pentru a putea folosi performanta SSD-urilor.
Aceste informatii iti vor oferi o idee asupra lucrurilor la care ar trebui sa te astepti atunci cand pornesti consola de jocuri PS5 a Sony pentru prima oara.