„Un pas in urma serafimilor” urmareste existenta unor liceeni inscrisi la un seminar teologic in care prepondereaza coruptia si interesele personale ale celor care conduc activitatea seminarului.
E un film care graviteaza indeobste in jurul liceanului Gabriel. El are la inceputul filmului o conduita morala corespunzatoare unui seminar de acea natura, cu perspective solide de viitor preot cu har, dar mai tarziu e influentat in mod negativ de altii inscrisi acolo.
Un film care pune Biserica intr-o lumina nu tocmai pozitiva (o parte din aceasta), infatisand conducerea seminarului (in special pe Parintele Ivan) si pe elevi (unii dintre ei cu comportament de lichele) ca pe niste elemente cangrenoase, incompatibile cu stofa de oameni ai preotiei.
Acei elevi inscrisi la teologie nu sunt cu nimic mai breji decat alte licee in care primeaza tacaneala: s-au apucat de camatarie, de biliard in timpul orelor, bautura, fumat, intalniri amoroase, pacanele/tracanele etc. Lucruri interzise celor de la teologie.
Ei duc o lupta cu Parintele Ivan care si-a pus in minte sa-i gaseasca si sa-i exmatriculeze (pe baza declaratiilor semnate de unii tradatori sifonari din seminar) cand acest lucru serveste propriului sau interes. Dintre toti, elevul Tudor e cel care respecta cel mai mult regulile, fiind considerat un elev model, dar pana si el le incalca la un moment dat la presiunea celorlalti.
Cel care incalca regulile cel mai des e Olah care trateaza seminarul ca pe un ghetou in care oamenii vin si pleaca cand le convine si care se saluta ca interlopii. Printre liceenii care nu au fost mentionati se numara si Aid, un arab confundat initial cu un tigan si care e de teapa lui Olah.
Urmarind „Un pas in urma serafimilor”, chiar am ajuns la concluzia ca filmul asta e un atac coordonat asupra Bisericii. Contine replici si faze care te duc cu gandul in aceasta directie. Dar lasand aceste lucruri deoparte, e unul dintre cele mai teava filme romanesti.