Un film despre o familie japoneza care obisnuieste sa sterpeleasca din magazine si care adopta un nou membru si il introduce in lumea lor, in lumea furtului din magazine.
„Shoplifters” se deschide cu o scena care releva despre ce va fi vorba in film. Osamu si Shota se afla intr-un magazin. Ei fac schimb de priviri si comunica non-verbal. Aceste furturi par ca ii apropie pe cei doi, desi actiunile lor sunt ilegale.
Un cuplu japonez oarecum tralalache din Tokio se decide sa se reprofileze pe furt din magazine pentru a-si spori veniturile castigate cu joburile lor part-time.
Mentalitatea lui Osamu era: daca un produs exista intr-un magazin, iar acel produs nu a fost inca cumparat, inseamna practic ca nu apartine niciunei persoane si ca nu e ca si cum ar fura produsul de la cineva.
Intre timp, Osamu si fiul sau, Shota, care se ocupau de furturi sunt nevoiti sa adopte pe cineva fara camin despre care mai tarziu se descopera ca se numeste Yuri.
Sotia lui Osamu accepta intr-un final, desi initial ea era circumspecta si nu era de acord sa aduca acea persoana in sanul familiei. Ei se decid sa-i puna numele Lin si sa se asigure ca parintii ei naturali abuzivi nu o vor putea identifica si recupera. Iar Shota se hotaraste sa o implice si pe Lin in furt.
Desi unii dintre membrii familiei au joburi, ei se bazeaza in principal pe resurse de la statul japonez si ocazional pe furt din magazine.
In cele din urma, membrii familiei sunt descoperiti de autoritatile japoneze. Acuma, unii catalogheaza acest film un „masterpiece”. O fi, dar pe mine nu m-a castigat. Asta nu inseamna ca nu e recomandabil.
Doar ca mi se pare a fi un film monoton, static, cu aproape niciun element imprevizibil, lipsit de adancime, fara actiune, iar prestatia actorilor nu se poate numi epica. Prestatia mediocra a actorilor nu-i ceva de mirare. Actorii japonezi in general sunt cam ageamii la acest capitol, ei exceleaza la inexpresivitate.
Pana la filmul asta, eu traiam cu impresia ca japonezii nu se tin de furat niciunul (cred ca gandeam pe posturi straine). Dezamagitor pentru mine e ca cel mai probabil si japonezii au astfel de naravuri, doar ca nu la dimensiunea celorlalte tari.
Per ansamblu, nu se poate pune egal intre conduita ireprosabila a majoritatii niponilor si barbugiii si moftologii din restul lumii.