Daca tot am ridicat atata in slavi Japonia (admir orice tara care merita, nu numai Japonia) tre’ sa vorbesc neaparat si despre defectele japonezilor.
Normal, sunt in continuare un popor admirabil, ca nu degeaba ii aduc osanale: oameni muncitori, perseverenti, cititi (la IQ fiind intrecuti doar de sud-coreeni si de singaporezi, probabil), foarte patrioti, tin foarte mult la onoare si demnitate, sunt civilizati, impletesc cu maiestrie tot ce e traditional cu tot ce e ultramodern, au sentimentul national puternic s.a.m.d.
Daca vrei sa afli cum e cu 20 de ani in viitor, inspre Japonia trebuie sa te uiti. Au si japonezii defectele lor, dar chiar si asa ei formeaza poporul cel mai demn de admiratie din lume.
Ei sunt la un alt nivel fata de restul lumii, sunt oameni mult mai de calitate, iar ei stiu bine asta. De-asta japonezii nu prea privesc cu ochi buni strainii (asa-numitii „gaijin”) pe care ii percep ca fiind inferiori (sunt destul de xenofobi, asta-i unul dintre defecte).
Japonezii sunt un popor omogen – nu au aproape deloc imigranti – si nici nu prea vor sa aiba si sa fie contaminat poporul nipon de calitate superioara cu tot felul de inferioritati din afara.
In SUA, de exemplu, e la ordinea zilei sa gasesti automate de vanzare distruse si zob sau pereti mazgaliti cu grafitti si cu tot felul de porcarii, pentru ca acolo vandalii, infractorii si oamenii cu caracteristici inferioare si certati cu legea colcaie si prospera.
Pe de alta parte, in Japonia, vandalii nu exista, iar tara evident ca nu vrea sa importe gunoaie din astea. Totusi, imbatranirea populatiei si forta de munca insuficienta obliga Japonia sa-si calce pe principii si sa accepte imigranti ca sa mai astupe lacunele din forta de munca (ca doar robotii n-or fi buni la toate, inca).
Exista si in Japonia infractori si criminali, dar foarte putini. Singurul criminal in serie japonez de care am auzit (in realitate; nu in industria cinematografica) era unul care cica omora femei straine turiste ca sa le manance carnea. Avea o inclinatie pentru carnea strainelor. A stat asta o jumatate din viata la racoare si s-a calmat.
Un alt defect al poporului japonez este ca e un mediu propice pentru asa-numitii „hikikomori”, adica oameni care au taiat total legaturile cu societatea, din diverse motive, unii chiar si timp de zeci de ani. E chiar un fel de epidemie.
Societatea care ii preseaza pe oameni sa dea totul muncind (unii murind de epuizare) ii determina pe unii sa se izoleze. Poporul japonez e unul destul de inchis, distant, rece si nu foarte incluziv, oamenii de acolo sunt ca niste roboti obsedati de munca (in principal in mediul urban).
Nu mai zic ca o parte dintre japonezi nu au sau nu vor sa aiba locuinte adecvate. Unii traiesc, dorm si lucreaza in internet cafe-uri, iar ei cred ca e mai convenabil asa pentru ca scapa de vecinii de bloc bagareti, dar si din alte motive.
Are fiecare separeul lui in internet cafe, dar bineinteles ca separeul nu ajunge pana in podea si pana in tavan, deci – surpriza – ciuciu intimitate (ii poti auzi pe altii si ei te pot auzi pe tine).
Pe langa astea, Japonia are mafie si clanuri. Daca stai si te gandesti, e si normal ca japonezii sa le aiba, pentru ca e in natura lor sa formeze structuri mari si puternice, indiferent ca e vorba despre companii gigantice sau clanuri mafiote uriase si influente.
Un alt defect al niponilor e ca, desi le merge mintea, nu prea vorbesc engleza. Sau nu asa cum ar trebui. Ce vorbesc ei se numeste „japanglish” (o combinatie de japoneza si engleza), iar strainii nu-i prea inteleg.
Le lipseste niponilor accentul pentru limba engleza, asa ca „japonizeaza” orice cuvant din engleza ca sa-l pronunte mai usor. De exemplu, cuvantul „alcohol” ei il pronunta „arukoru”; „Hotel” -> „Hoteru”; „Taxi” -> „Takushi”; „Toilet” -> „Toiretto” si tot asa.
Ciudat, chiar si numele straine de persoane. Sistemul de scriere japonez le ingreuneaza niponilor invatarea limbii engleze, dar pentru unii acest lucru nu-i un impediment si vorbesc engleza asa cum trebuie.
Inca un defect care imi vine acum in minte e ca japonezii nu au abilitati sociale foarte bune si nici abilitati de comunicare foarte stralucite. Chiar ei recunosc ca asta-i diferentiaza pe ei de altii, cum ar fi de americani.