Din cand in cand, vedem listari pe eBay pentru console foarte vechi, dar aici este ceva ce nu auzi in fiecare zi.
Potrivit unui gamer din Japonia, acesta si-a tinut consola de jocuri Super Famicom pornita in ultimii 20 de ani, pentru simplul fapt ca individul nu vrea ca jocul sau salvat sa fie sters.
Potrivit gamer-ului, acesta are un joc Umihara Kawase salvat pe consola sa Super Famicom. El sustine ca este ingrijorat ca daca o opreste, jocul sau salvat acum 20 de ani ar putea disparea.
Potrivit tweet-ului tradus al gamer-ului, „Apropo, sunt destul de sigur ca prima mea generatie Umihara Kawase, care a stat in SNES timp de peste 20 de ani, a functionat incontinuu timp de peste 180 000 de ore. Daca curentul este oprit, imi voi pierde datele de replay. Probabil.”
De ce s-o lase pornita, va intrebati? Practic, in trecut dischetele de jocuri veneau cu SDRAM care salvau progresul.
Cu toate acestea, RAM-ul este tinut „in viata” de o baterie de dimensiunea unei monede si, aparent, de fiecare data cand consola Super Famicom este oprita, bateria este cu un pas mai aproape de degradare totala si moarte, tocmai de aceea gamer-ul a simtit nevoia sa-si tina pornita incontinuu consola Super Famicom in ultimii 20 de ani.
Trebuie sa spunem ca suntem un pic sceptici, avand in vedere ca este greu de crezut ca in ultimii 20 de ani nu a existat nicio pana de curent.
De asemenea, suntem mai curiosi sa aflam de ce doreste gamer-ul sa pastreze progresul jocului in consola Super Famicom dupa toti acesti ani, tinandu-si dispozitivul pornit.
Oricum ar fi, asta da dedicare! Ar fi in stare gamerii din ziua de azi sa-si tina consola de jocuri pornita atata timp? Probabil ca nu. In zilele noastre, tehnologia face ca totul sa fie mai simplu.