Un bug al Instagram le-a permis hackerilor sa acceseze informatii personale precum numere de telefon si adrese de email ale unor utilizatori care sunt persoane publice, a spus compania ieri. Bug-ul a fost recent descoperit in Application Programming Interface (API) pe care serviciul o foloseste pentru a comunica cu alte aplicatii.
Daca ai urmarit recent stiri despre celebritati, atunci poate ca ai aflat ca Instagram-ul cantaretei Selena Gomez a fost hack-uit, iar acolo fotografii nud cu fostul ei prieten Justin Bieber au fost postate online.
Compania a confirmat de atunci hack-ul si a recunoscut de asemenea ca asta a fost din cauza unui bug al API-ului Instagram care le-a permis hackerilor accesul. Intr-o declaratie data de companie, „Am descoperit recent ca unul sau mai multi indivizi au obtinut acces ilicit la informatiile personale ale unui numar de utilizatori de Instagram care sunt persoane publice – in special adrese de email si numere de telefon – prin exploatarea unui bug dintr-un API Instagram. Nicio parola de cont nu a fost expusa. Am reparat bug-ul rapid si am pornit o investigatie”.
De asemenea, compania sustine ca de atunci le-a dat de stire proprietarilor de conturi verificate de o posibila divulgare a informatiilor lor personale si le-a cerut de asemenea utilizatorilor sa fie atenti daca acestia primesc orice apeluri telefonice dubioase, mesaje text, sau emailuri, care ar putea fi folosite de asemenea in escrocheriile phishing.
Instagram a refuzat de atunci sa spuna care utilizatori au fost vizati de acest hack al API-ului din cauza bug-ului, dar daca observi postari ciudate postate de conturile oamenilor pe care ii urmaresti, acesta ar putea fi motivul (dar nu exista garantii). Fii cu ochii in patru pentru orice activitate suspicioasa daca esti un utilizator impatimit de Instagram.