De foarte mult timp, displayurile au fost vazute ca fiind rigide, acestea fiind destul de fixate, neputand fi indoite. In cea mai mare parte acest lucru este adevarat, avand in vedere ca daca incerci sa-ti indoi televizorul, monitorul sau smartphone-ul, acestea se vor crapa.
Cu toate acestea, stim ca Samsung si LG lucreaza la displayuri care se pot indoi, dar Samsung duce lucrurile mai departe. Samsung a anuntat recent (via Engadget) ceea ce ar putea fi primul display OLED care se poate intinde din lume.
Da, in loc sa poata fi numai indoit sau impaturit, acest display OLED al Samsung se poate intinde (pana la un anumit punct), ceea ce inseamna ca se va strica mult mai greu decat displayurile traditionale, avand in vedere ca intinderea inseamna ca rezista atunci cand este lovit.
Prototipul care a fost dezvaluit de Samsunga venit in forma unui ecran OLED de 9,1 inch care se poate indoi, poate fi rulat si poate supravietui intinderilor de pana la jumatate de inch si apoi sa revina la forma initiala.
Nu suntem siguri la ce ar putea fi folosita o asemenea tehnologie, dar avand in vedere ca suna de parca se poate adapta usor, ecranul OLED al Samsung ar putea fi folosit la tot felul de lucruri, precum la masini, dispozitive casnice, calculatoare, televizoare, telefoane, dispozitive purtabile si asa mai departe.
Din pacate, tehnologia din spatele acestor displayuri OLED Samsung este relativ noua, ceea ce inseamna ca va trece ceva vreme pana ce o vom vedea comercializata. Intre timp, smartphone-urile cu displayuri flexibile inca nu au devenit raspandite pe larg, dar exista zvonuri ca Samsung planuieste sa lanseze asemenea dispozitive mai tarziu in acest an.