Facebook are peste un miliard de utilizatori pe tot globul si, dupa cum va puteti imagina, asigurarea securitatii informatiilor personale ale utilizatorilor ar trebui sa fie de o importanta primordiala pentru o platforma de dimensiunea sa.
Deci e posibil sa nu fiti foarte incantati sa aflati ca compania a stocat de ani de zile sute de milioane de parole de utilizatori in mod necriptat. Acestea puteau fi cautate de mii de angajati Facebook inca din 2012, conform KrebsOnSecurity.
Facebook spune ca o investigatie este in curs de desfasurare si ca pana in prezent nu a vazut niciun indiciu ca angajatii sai au abuzat prea mult de accesul la date.
Deci, cum s-a intamplat asta? Stirea mentioneaza ca au avut loc o serie de esecuri de securitate si ca angajatii au dezvoltat aplicatii care inregistrau parole in mod necriptat, adica le stocau in fisiere text simple pe serverele interne.
S-a citat un angajat Facebook care este familiarizat cu ancheta in curs. Sursa a adaugat ca ancheta indica ca intre 200 si 600 de milioane de utilizatori aveau parolele stocate in mod necriptat.
Parolele necriptate puteau fi cautate de peste 20.000 de angajati Facebook. Se pare ca compania Facebook inca incearca sa afle cat de multe au fost expuse si de cat timp.
Jurnalele de acces arata ca aproximativ 2000 de ingineri si dezvoltatori au efectuat aproape 9 milioane de interogari interne pentru elemente de date care contineau parole stocate in mod necriptat.
Scott Renfro, un inginer software de la Facebook, a spus autorului stirii ca compania nu este gata sa ofere date exacte privind numarul de utilizatori afectati si numarul de angajati care au accesat datele.
Facebook are de gand sa alerteze utilizatori afectati, dar a adaugat ca nu va fi necesara o resetare a parolei. „In aceasta situatie, am descoperit ca aceste parole au fost stocate in mod necorespunzator, dar nu exista niciun risc rezultat de pe urma acestui lucru”, a spus Scott Renfro. Dar asta nu inseamna ca multi dintre utilizatorii afectati vor fi incantati de faptul ca parolele lor au fost stocate in mod necriptat.