HomePod, prima boxa smart a Apple, costa se pare 216 dolari de produs si genereaza marje de profit mai reduse decat alte produse, cum ar fi Apple Watch si iPhone, potrivit unei analize de TechInsights.
Apple HomePod are un pret de 350 de dolari care, daca luam in considerare ca exista o multime de boxe smart pe piata in ziua de azi, este destul de mare. Cu toate acestea, acest pret al HomePod ar putea fi justificat.
O recenta demontare a acestei boxe smart de catre cei de la TechInsights a dezvaluit ca HomePod ar putea costa 216 dolari de produs. Vorbind pentru Bloomberg, Al Cowsky de la TechInsights a fost citat spunand, „Apple isi reduce un pic profitul, doreste sa aiba succes sau sa plece acasa. In acest mod, banuiesc ca au redus pretul de vanzare de la o marja Apple normala cu scopul de a vinde mai multe boxe smart”.
Pe baza calculelor, asta inseamna ca companiei Apple ii intra in buzunar in jur de 38% din pretul fiecarei boxe smart HomePod vandute. Asta spre deosebire de alte produse Apple care au de obicei o marja mai mare, cum ar fi iPhone X care are o marja de profit de de 64%.
Acestea fiind spuse, ramane de vazut daca acesta este intr-adevar costul de productie al boxei smart HomePod sau nu. Asta pentru ca preturile provenite de la TechInsight s-ar putea sa nu fie neaparat preturile reale ale componentelor pe care Apple le plateste.
Apple ar putea o primi o reducere datorita volumului ridicat de componente pe care le comanda, sau datorita unei relatii bune cu un anumit furnizor. Exista, de asemenea, alte costuri care trebuie luate in considerare, cum ar fi costul cercetarii si dezvoltarii, marketingul pentru boxa smart HomePod si asa mai departe, dar informatiile prezentate de TechInsights sunt totusi interesante pentru cei curiosi.