In timp ce procesul dintre Apple si Samsung a fost probabil unul dintre cele mai mari procese de pe scena tehnologiei in ultimii ani, a existat practic un alt proces care nu s-a bucurat de prea multa publicitate, iar acela a fost procesul dintre Google si Oracle, in care cea din urma companie a sustinut ca Google le e datoare cu 9,3 miliarde de dolari pentru faptul ca a folosit Java in sistemul lor de operare Android.
Potrivit companiei Oracle, acestia au sustinut ca Google a folosit API-urile Java in Android fara permisiunea lor, in timp ce Google a sustinut ca API-urile nu puteau primi niciun fel de protectie din partea legii drepturilor de autor.
Cele doua companii s-au tot razboit in instante, dar se pare ca Google a castigat in cele din urma, pentru ca, potrivit juratilor, acestia au descoperit ca Google nu ii datoreaza nimic companiei Oracle.
In mod evident, acestea sunt vesti bune pentru Google care a reusit sa evite sa plateasca o suma uriasa de 9,3 miliarde de dolari drept despagubiri pentru compania Oracle, pentru ca a folosit Java in Android
Cu toate acestea, exista chiar mai multe vesti bune in sensul ca, odata cu acest caz, a fost stabilit un precedent si regulile dupa care programatorii pot imprumuta API-urile pentru munca lor.
Daca castiga compania Oracle, ar fi fost mai greu pentru programatori sa vina cu software nou, avand in vedere ca acestia ar putea fi prea ingrijorati cu privire la legalitatea din spatele creatiilor lor, ceea ce inseamna ca o mare parte din software nu ar fi putut creat niciodata, pentru ca programatorii l-ar putea omite din cauza litigiilor.
Acestea fiind spuse, cazul este departe de a lua sfarsit, avand in vedere ca compania Oracle poate face recurs, ceea ce insemna ca acest caz cu Java si Android s-ar putea intinde si in anii care vor urma.