Urmatorul pas in strategia companiei Facebook de a recastiga increderea utilizatorilor in urma scandalului Cambridge Analytica privind abuzul de date este anuntul unor recompense de 40.000 de dolari.
Cea mai mare retea sociala din lume a lansat acest program de recompense pentru abuzul de date, prin care ii va recompensa pe cei care raporteaza utilizarea incorecta a datelor de catre dezvoltatorii de aplicatii.
Facebook a anuntat acest program de recompense inainte de inceperea marturiei CEO-ului Mark Zuckerberg in fata Congresului privind scandalul privind abuzul de date. Persoanele care raporteaza cazuri de utilizare necorespunzatoare a informatiilor de catre dezvoltatorii de aplicatii pot castiga intre 500 si 40.000 de dolari drept recompensa.
Acestia pot primi recompensa daca impartasesc cunostinte si dovezi privind utilizarea necorespunzatoare a datelor de pe Facebook de catre o aplicatie care colecteaza si transfera informatii de utilizator unui alt tert pentru ca informatiile sa fie vandute pentru a fi utilizate in scopuri politice.
Programele de recompense pentru bug-uri exista de foarte mult timp. Companiile tehnologice precum Facebook si Google platesc de obicei cercetatorilor in domeniul securitatii zeci de mii de dolari pentru a descoperi vulnerabilitati in sistemele lor.
Cu toate acestea, acest program de recompense privind abuzul de date este primul de acest fel. „Ne va ajuta sa descoperim cazurile de abuz de date care nu sunt legate de vulnerabilitatea securitatii… Acest lucru va ajuta la descoperirea mai multor cazuri precum Cambridge Analytica, astfel incat sa putem sti din prima despre acestea si sa luam masuri”, a explicat Alex Stamos, directorul de securitate al Facebook.
Odata ce un caz este raportat la Facebook, dovezile vor fi verificate de echipa sa care se ocupa de bug-uri si de abuzul de informatii. Facebook va decide ce masuri trebuie sa ia dupa ce investigatia este finalizata.
Masurile pot consta in inchiderea aplicatiei, darea in judecata a dezvoltatorilor si chiar o verificare la fata locului a companiei care cumpara sau vinde date de pe Facebook.