Daca folosesti browserul Firefox al Mozilla pe un computer Mac, trebuie sa actualizezi cat mai curand versiunea browserului, daca nu ai actualizat-o deja. Nu doar Mozilla ne indeamna acest lucru, ci chiar si Departamentul pentru Securitate Interna din SUA.
Departamentul Securitatii Interne din SUA solicita utilizatorilor de browsere Firefox sa le actualizeze de urgenta. Avertizarea a fost emisa de acest departament al SUA la inceputul acestei saptamani, dupa ce Mozilla a lansat doua update-uri critice de securitate.
Conform CISA (Agentia de Securitate Cibernetica si Infrastructura) din SUA, un bug Firefox ar permite atacatorilor cibernetici sa preia controlul asupra unui sistem infectat.
Compania Mozilla din SUA este constienta de atacurile care abuzeaza de aceasta vulnerabilitate din Firefox. Intr-o declaratie trimisa catre Engadget, un purtator de cuvant al companiei a precizat: „Marti, 7 ianuarie 2020, firma de securitate chineza Qihoo 360 a raportat o vulnerabilitate care a fost utilizata ca parte a atacurilor vizate pe o retea locala. Am inceput sa trimitem update-uri Firefox pentru a repara vulnerabilitatea de securitate, chiar a doua zi de dimineata”.
Daca aceste informatii ti se par cunoscute, asta e pentru ca aceasta este a treia vulnerabilitate de browser cu care compania Mozilla din SUA s-a confruntat in mai putin de un an.
Vara trecuta, Mozilla a gasit doua bug-uri critice in browserul sau in mai putin de o saptamana. Ambele vulnerabilitati de browser Firefox au fost exploatate in mod activ. Nu stim inca exact cum a fost abuzata cea mai noua vulnerabilitate scoasa in evidenta de autoritatile din SUA.
Insa Mozilla spune: „Informatiile incorecte din compilatorul pentru setarea elementelor matrice ar putea duce la un fel de confuzie”. Pentru a fi in siguranta, trebuie sa-ti actualizezi browserul la Firefox 72.0.1 sau la ESR 68.4.1.