Este doar o chestiune de timp pana ce retelele 5G vor deveni standard in industria de telefonie mobila, ceea ce inseamna ca producatorii de smartphone-uri trebuie sa produca si sa lanseze rapid smartphone-uri 5G.
Apple va fi in mod evident una dintre acele companii, dar daca credeai ca iPhone-urile existente ale companiei sunt scumpe, stai sa vezi ce preturi ar putea avea modelele 5G.
Potrivit unei stiri de IAM, s-a dezvaluit ce pret ar percepe companiile care vor sa-si licentieze brevetele si tehnologiile 5G. Nokia a confirmat si dezvaluit ca va percepe o taxa fixa de 3,48 dolari pe dispozitiv, in timp ce Ericsson va cere 2,5 – 5 dolari, in functie de cat de bine se vinde dispozitivul.
Pe de alta parte, Qualcomm pare sa solicite cel mai mult, si anume 3,25% din pretul dispozitivului, cu un plafon de 400 de dolari, ceea ce inseamna ca aproape toate iPhone-urile ar putea avea fiecare 13 dolari in plus la pret, pentru licentierea brevetelor 5G ale Qualcomm.
Huawei este, de asemenea, un alt detinator de brevete 5G, dar inca nu a dezvaluit ce suma intentioneaza sa perceapa, dar bazandu-ne pe cat percep aceste companii, numai costul licentierii tehnologiei ar putea fi de 21,48 dolari pe iPhone.
Ei bine, 21,48 dolari nu pare prea mult, dar daca adaugi aceasta suma la costul per ansamblu al construirii iPhone-ului, acest lucru ar putea duce la un iPhone cu pret mai mare decat preturile pe care le practica Apple acum, avand in vedere ca ne indoim ca compania Apple din Cupertino va suporta costurile.
Acestea fiind spuse, aceasta este doar o speculatie deocamdata si poate ca compania Apple va ajunge pentru iPhone-urile sale la acorduri mai avantajoase cu companiile care detin brevete si tehnologii 5G. Va trebui sa asteptam si sa vedem ce preturi vor avea iPhone-urile viitoare.