Wikipedia este o enciclopedie online accesata poate de sute de milioane de internauti din lume. De asemenea, aceasta enciclopedie este disponibila intr-o multitudine de limbi. Iar Fundatia Wikimedia, cea care conduce enciclopedia, a anuntat primul cod universal de conduita.
Fundatia Wikimedia a anuntat primul cod universal de conduita, pentru a reduce dezinformarea pe Wikipedia. Aceasta fundatie sustine ca regulile precizeaza ce comportament este acceptabil.
Codul de conduita interzice in mod explicit utilizatorilor Wikipedia sa adauge in mod deliberat informatii incorecte sau partinitoare la articole. Utilizarea insultelor si a stereotipurilor, a doxxing-ului, discursului de ura si alte astfel de lucruri sunt interzise.
In plus, regulile vizeaza eliminarea abuzului de influenta si de privilegii. Editorii sunt incurajati sa verifice daca informatiile pe care le-au inclus sunt corecte si nepartinitoare, sa le ofere asistenta noilor veniti si sa acorde credit pentru a dovedi stima reciproca intre utilizatori.
Fundatia Wikimedia si-a subliniat, de asemenea, angajamentul de a crea spatii care sa favorizeze diversitatea gandirii, religiei, varstei, culturii, etc.
„Codul de conduita marcheaza un pas important in evolutia misiunii noastre de a crea un mediu primitor, sigur si incluziv pentru contribuitorii nostri si o miscare mai deschisa si mai profunda pentru cunoasterea libera”, a declarat intr-un comunicat Maria Sefidari, presedinta consiliului de administratie al Fundatiei Wikimedia.
Desi voluntarii Wikipedia au stabilit standarde in diferite proiecte Wikipedia, nu a existat pana acum un set universal de reguli de baza. Aproximativ 1500 de voluntari din intreaga lume au contribuit la elaborarea codului de conduita care contine aproximativ 1600 de cuvinte.
In urmatoarea etapa a proiectului, Fundatia Wikimedia si voluntarii vor trebui sa implementeze regulile din codul universal de conduita in cadrul diferitelor proiecte Wikipedia.