Oficialii de la Casa Alba si marile companii de social media din Statele Unite s-au intalnit vineri pentru a vorbi despre cum se poate diminua extremismul online, dupa doua atentate armate in masa care au ucis 31 de persoane in Texas si Ohio.
Dupa atacuri, Donald Trump a dat vina pe internet si pe platformele de social media pentru ca ofera locuri pentru extremismul online si „pentru a radicaliza mintile tulburate”.
Presedintele american a solicitat Departamentului de Justitie sa colaboreze cu companiile „pentru a dezvolta instrumente care pot detecta atacatorii in masa inainte ca acestia sa actioneze”.
Companiile de social media au fost subiectul unei analize din ce in ce mai mari cand un suprematist alb a transmis online atacuri mortale din Christchurch, Noua Zeelanda.
Insa expertii zic ca identificarea si oprirea extremistilor online este mai usor de spus, avand in vedere protectia dreptului la libera exprimare. Casa Alba a refuzat sa comenteze cine a luat parte la intalnirea de vineri.
Donald Trump nu a participat la intalnirea de la Casa Alba, pentru ca in acea zi avea anumite treburi la New York. „Solicitam companiilor de social media sa continue eforturile de a reduce extremismul online violent si pentru sustinerea persoanelor care prezinta risc de a comite atacuri, dar fara a compromite libera exprimare”, spune purtatoarea de cuvant a Casei Albe.
The Washington Post informeaza ca Google, Microsoft, Facebook, Twitter si Reddit au fost invitate la intalnirea de la Casa Alba cu tema extremismului online. Companiile au refuzat sa comenteze. Internet Association a declarat ca intalnirea a fost productiva si ca companiile din domeniul social media au vorbit despre cum se poate diminua extremismul online.
Inainte de a pleca la New York, Donald Trump a informat reporterii ca companiile de social media vor veni vineri la Casa Alba, dar presedintele american a spus ca motivul intalnirii e faptul ca platformele online sunt acuzate ca suprima vocile politicienilor conservatori.
Sursa imagine: Flickr.com