Compania Apple din Cupertino va ingreuna si mai tare inlocuirea bateriei iPhone-ului folosind centrele de reparatii terte. Si nu va conta daca noua baterie este o componenta Apple autentica sau nu.
Nu este un secret faptul ca compania din Cupertino nu apreciaza centrele terte de reparatii. Exista o multime de motive pentru asta, cum ar fi faptul ca centrele terte nu urmeaza aceleasi protocoale folosite de Apple si ca astfel ar putea strica dispozitivele.
De asemenea, Apple ar putea fi ingrijorata ca folosirea de componente neautentice de la terti ar putea duce la o experienta mai putin buna pentru utilizatori.
Dar unul dintre motive ar putea fi si lacomia companiei din Cupertino, aceasta dorind sa platesti numai Apple pentru reparatii. Acum se pare ca compania e pe cale sa ingreuneze si mai mult reparatiile terte, cel putin in ceea ce priveste inlocuirea acumulatorilor de iPhone.
Conform iFixit, in cazul in care iti inlocuiesti bateria iPhone-ului la un centru tert de reparatii, sub sectiunea Battery Health din setarile iPhone-ului va aparea „Service”, in loc sa apara procentajul de sanatate a bateriei.
Acel mesaj „Service” apare de obicei atunci cand bateria iPhone-ului s-a degradat pana in punctul in care trebuie sa fie inlocuita, dar in acest caz mesajul apare si cand a fost montata o baterie noua de catre terti.
Iar asta indiferent daca bateria de iPhone in discutie este o componenta neoficiala sau o componenta oficiala de la Apple. Asta inseamna ca, daca iti trimiti iPhone-ul la un centru de reparatii Apple oficial, tehnicianul ar avea capacitatea de a autoriza procesul de reparatie si sa elimine mesajul „Service”. Conform iFixit, „Acest indicator ‘Service’ este echivalentul indicatorului masinilor Ford pe care numai un dealer Ford il poate reseta”.
Sursa imagine: Flickr.com