Cercetatorii de la institutul de tehnologie Caltech au lucrat la un sistem de inteligenta artificiala care poate fi folosit de drone. Sistemul de inteligenta artificiala al acelor cercetatori se numeste GLAS.
Aceste dispozitive zboara des in aer liber dintr-un motiv: e dificil pentru aceste dispozitive sa se orienteze in spatii inchise fara a se ciocni intre ele. Cu toate acestea, cercetatorii de la Caltech (un institut de tehnologie din California) s-ar putea sa aiba o modalitate de a le permite dispozitivelor zburatoare sa se orienteze in spatii interioare.
Acestia au dezvoltat un algoritm de inteligenta artificiala care se numeste GLAS si care le permite roiurilor de drone sa navigheze in spatii aglomerate.
Sistemul de inteligenta artificiala functioneaza oferind fiecarei drone un grad de independenta care ii permite sa se adapteze unui mediu in schimbare.
In loc sa se bazeze pe hartile existente sau pe rutele altor dispozitive din roi, GLAS le permite sa navigheze intr-un anumit spatiu, pe masura ce se coordoneaza cu altele.
Acest model descentralizat le permite dronelor sa improvizeze, tinand cont de faptul ca procesul de calcul este raspandit la toate dispozitivele. Un controler suplimentar de urmarire, Neural-Swarm, le permite dronelor sa compenseze interactiunile aerodinamice, cum ar fi suflul de la un alt dispozitiv care zboara deasupra.
Acest controler este deja mai bun decat un controler „comercial” care nu pune la socoteala aerodinamica. Acest sistem de inteligenta artificiala poate fi util pentru spectacolele de lumini cu drone, dar poate fi util si pentru sarcini mai vitale.
Cu inteligenta artificiala dezvoltata de acei cercetatori din California, dronele de cautare si recuperare ar putea acoperi zone in roiuri, in timp ce masinile autonome ar putea reduce la minimum blocajele si coliziunile.