Un satelit vechi care exista pe orbita Pamantului din 2001 a fost readus la viata printr-o modalitate destul de ingenioasa. Acesta fusese anterior abandonat si trecut pe orbita cimitir pentru a nu incurca.
Un satelit vechi de comunicatii de pe orbita Pamantului este din nou folosit, dupa ce a primit viata de la o nava spatiala. Intelsat 901 – care exista in spatiu din 2001 – ofera acum din nou acoperire de telecomunicatii peste Atlantic, dupa ce a fost mutat intr-o noua locatie in spatiu de catre nava spatiala, extinzandu-i misiunea cu circa 5 ani.
Noua viata a lui Intelsat 901 se datoreaza navei spatiale MEV-1 a Northrop Grumman. MEV-1 este prima misiune de acest fel pentru a demonstra ceea ce este cunoscut sub numele de „depanare de sateliti”.
Se foloseste astfel un satelit pentru a repara sau ajusta un altul care se confrunta cu dificultati pe orbita. Situandu-se la zeci de mii de kilometri deasupra Pamantului, Intelsat 901 functioneaza perfect, dar acesta a ramas fara energie, asa ca operatorii de la sol au fost nevoiti sa se gandeasca la ceva.
MEV-1 a avut ca sarcina asistarea lui Intelsat 901. Astfel, MEV-1 putea actiona ca un nou set de motoare pentru Intelsat 901, mutand vechiul dispozitiv spatial din 2001 intr-un loc nou, astfel incat sa poata continua sa functioneze asa cum a fost conceput.
MEV-1 s-a lansat in octombrie si a calatorit o vreme indelungata catre Intelsat 901 care a fost plasat pe orbita „cimitir” care contine sateliti vechi inoperabili si care nu mai pot fi folositi.
In acest fel, acestia nu interfereaza cu niciun satelit operational care inca functioneaza pe orbita vie. Pe 2 aprilie, Intelsat a trecut 30 dintre clientii sai comerciali si guvernamentali catre acest satelit vechi aflat din 2001 pe orbita, proces care a durat cateva ore.