Neuralink, compania de neurotehnologie din SUA, va lansa cea de-a patra generație de cip pentru interfața creier-computer a sa, cip pentru care Samsung Foundry a inițiat cercetarea și dezvoltarea. Acesta e primul contract direct al Samsung cu compania de neurotehnologie Neuralink a lui Elon Musk.
Proiectul se numește la nivel intern „O1”. Acesta utilizează procesul avansat de producție pe bază de litografie pe 4 nm al gigantului tehnologic sud-coreean. Producția primelor cipuri de test Neuralink a început luna trecută, dezvoltarea începând pe la sfârșitul anului trecut, conform unei știri de Hankyung.
S-a stabilit ca noul cip să fie livrat în prima jumătate a anului viitor și să se înceapă producția în masă în a doua jumătate a anului 2027 dacă testele în desfășurare duc la rezultate de succes. Cele două companii, Samsung și Neuralink, și-ar extinde astfel amploarea colaborării dintre ele.
Tehnologia nucleu a companiei Neuralink e proiectată să le permită persoanelor cu deficiențe locomotorii să nu depindă de mișcări fizice, ci să poată controla dispozitive digitale folosind semnale neuronale.
Pentru asta, va fi nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a implanta cipul companiei Neuralink în craniu. Acest lucru va stabili o conexiune directă dintre creierul uman și electronicele externe.
Deși în prezent nu există planuri oficiale cum că această tehnologie de cip va permite eventual dispozitivelor de consum ale Samsung să comunice direct cu implanturile cerebrale, analiștii din industrie sugerează că acest lucru ar fi posibil.
De asemenea, parteneriatele strategice dintre Samsung și diversele companii ale lui Elon Musk vor continua să crească în următorii ani, conform experților din industrie.
Samsung deja colaborează cu companiile lui Elon Musk, oferind tehnologie pentru mașinile electrice ale Tesla, serverele de inteligență artificială și roboții umanoizi. Poziția pe piața cipurilor de următoare generație a Samsung e consolidată de adăugarea Neuralink în portofoliul său.

