Lucrurile din plastic pot fi reciclate intr-o anumita masura. Cu toate acestea, este un proces mult mai dificil si unul scump comparativ cu alte materiale, dar se pare ca cercetatorii s-ar putea sa fi gasit o modalitate de a rezolva problema noastra cu acest material.
Acest lucru vine sub forma unei enzime „mutante” care are capacitatea de a manca sticlele din acest material. Cercetatorii au fost inspirati initial de descoperirea unei bacterii in 2016 in Japonia care a evoluat in mod natural pentru a manca sticlele din plastic gasite in depozitele de deseuri.
Planul echipei de cercetatori a fost acela de a modifica enzima pentru a vedea cum a evoluat, dar se pare ca eforturile cercetatorilor de a incerca sa inteleaga mai bine enzima au dus in mod neintentionat la crearea unei enzime mai eficiente.
Se spune ca aceasta enzima este atat de eficienta incat are nevoie de doar cateva zile pentru a incepe ruperea plasticului, fiind mult mai rapida decat procesele naturale care ar putea dura secole.
Cercetatorii sunt optimisti si cred ca acest lucru poate fi grabit si mai mult pentru a deveni, in cele din urma, un proces viabil la scara larga. Potrivit lui John McGeehan, profesor la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, care i-a ghidat pe cercetatori, „Ceea ce speram este sa folosim aceasta enzima pentru a transforma acest plastic in componentele sale originale, astfel incat sa il putem recicla inapoi in plastic. Acest lucru inseamna ca nu va mai fi nevoie sa foram pentru mai mult petrol, iar acest lucru ar reduce cantitatea de plastic din mediul inconjurator”.
Desigur, aceasta enzima a cercetatorilor nu inseamna ca ne putem intoarce la fabricarea mai multor materiale plastice, ci mai degraba este o modalitate de a tine piept problemei noastre actuale cu aceste materiale.